imagini simbol/BBC

Şcoala în care a avut loc masacrul din Texas va fi demolată

Robb Elementary School din Uvalde, Texas, unde un bărbat înarmat a ucis 19 elevi şi doi profesori – va fi demolată, a declarat primarul oraşului, transmite BBC. Primarul Don McLaughlin a făcut această afirmaţie marţi, în cadrul unei şedinţe de consiliu tensionate şi emoţionante, în care locuitorii au cerut răspunsuri cu privire la împuşcături, scrie BBC.

„Înțeleg că niciunul dintre voi nu are puterea de a cere unui copil sau unui profesor să se întoarcă la această școală”, a spus McLaughlin.

La întâlnire, publicul și-a exprimat indignarea că poliția a așteptat mai mult de o oră înainte de a începe să neutralizeze trăgătorul.

McCraw a recunoscut că răspunsul poliției la ceea ce se întâmpla a fost „un eșec total” și l-a acuzat pe ofițerul responsabil cu acțiunile poliției de la fața locului că pune viața polițiștilor înaintea vieții copiilor.

Școala Elementară Robb are aproximativ 600 de elevi în clasele a doua, a treia și a patra.

Demolarea clădirii școlii a fost propusă de președintele american Joe Biden.

Amintim că în luna mai al acestui an, un masacru a zguduit Statele Unite ale Americii. Cel puţin 19 elevi şi 2 adulţi au fost ucişi într-un atac armat la o școală din Texas. Copiii decedaţi aveau între 8 și 10 ani. În aceeaşi zi, agresorul în vârstă de 18 ani şi-ar fi împuşcat bunica, aflată în stare critică, la spital. Atacatorul a murit în urma schimbului de focuri cu agenţii de poliţie. Este cel mai grav atac armat care avut loc în Statele Unite de la începutul anului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: