Chișinăul negociază cu Baku achiziția a 300 de milioane de metri cubi de gaze naturale. Prim-ministra Moldovei, Natalia Gavrilița, a declarat în Azerbaidjan, că Moldova caută o soluție pe termen scurt și lung la criza gazelor și a energiei, scrie presa de locală. „Țara noastră caută o soluție pe termen
Republica Moldova necesită o atenţie specială, a declarat miercuri, la Bruxelles, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un interviu pentru un grup de jurnalişti din România, Polonia şi Lituania. Oficiala a mai spus că țara noastră, pe lângă faptul că este vulnerabilă din cauza frontierei cu Ucraina şi a problemelor cu
Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, bănuit într-un dosar de atribuire frauduloasă a terenurilor în municipiului Hâncești nu a fost arestat. Informația a fost confirmată chiar de edil într-un video postat pe pagina sa de Facebook. Acesta a mai spus că se află serviciu și așteaptă ca justiția să facă dreptate.
La Briceni a fost dată în exploatare o nouă stație de epurare a apelor uzate. Instalația, cu o capacitate hidraulică de 1.020 m3/zi, a fost construită în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Republicii Cehe, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe 12 octombrie. Potrivit lui, stația
Cel mai scump cadou pe care l-a primit președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul întrevederilor din perioada iulie-septembrie 2022 este un stilou Montblanc Meisterstuck Gold – Coated. Valoarea acestuia este estimată la 11 500 lei și i-a fost dăruit de Serviciul Român de Informație. Din partea lui Joel Lion, ambasadorul
Șase persoane bănuite într-un dosar de atribuire frauduloasă a terenurilor în municipiului Hâncești au fost citate pentru audieri de către procurorii PCCOCS. Urmare a perchezițiilor matinale pe dosar, de comun cu ofițerii INI, au fost ridicate documente relevante cauzei, iar persoanelor citate (cu funcție de răspundere în cadrul Primăriei, precum
Pe 11 octombrie, un alt bărbat a murit în centrul de pregătire pentru mobilizați Elani. Acest lucru este raportat de „New Day” cu referire la deputatul Dumei de Stat Maxim Ivanov, care a vizitat „antrenamentul” cu o zi înainte. Potrivit lui Ivanov, bărbatul, născut în 1989, a avut probleme cu
Prim-ministra Natalia Gavrilița a încurajat oamenii de afaceri din Azerbaidjan să investească în Republica Moldova, menționând că autoritățile de la Chișinău vor asigura în continuare un climat investițional favorabil. Îndemnul a fost făcut, pe 11 octombrie, la Baku, în cadrul întâlnirii oamenilor de afaceri, organizate. În acest context, Natalia Gavrilița
ANRE se întrunește pe 12 octombrie în ședință pentru dezbate mai multe proiecte de hotărâre, inclusiv privind majorarea tarifului la energie electrică. Pentru Premier Energy, tariful ar putea crește de la 2,64 lei pe kWh la 3,15 lei pe kWh, sau cu 19% mai mult. Furnizorul de energie electrică a
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit pe 11 octombrie, cu un apel către moldoveni. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică, în mod special, între orele 07:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00. Spînu a explicat că acest lucru ne va permite să avem energie electrică