Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman a venit în Parlament cu un vas în care a spus că sunt 200 de lei. Aceasta a spus că ar fi donați de protestatarii care stau în fața Legislativului pentru speakerul Parlamentului, Igor Grosu. „Desigur sunt vremuri grele, trebuie să mergem unul
Deputata PAS, Maria Pancu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru pensionari, cu prilejul Zilei oamenilor în etate care este marcată anual pe 1 octombrie. Ea a vorbit în debutul ședinței Parlamentului din 30 octombrie despre majorarea pensiilor, război, dar și limba de stat. În cele din urmă ea
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, unul dintre organizatorii protestelor antiguvernamentale a ajuns pe mâna poliției după ce a încercat să intre în curtea Președinției împreună cu protestatarii. Juriștii Partidului ȘOR au declarat pentru NM că Țurcanu a fost audiat și eliberat. „Pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime ale
Cadavrul unui bărbat de 33 de ani a fost găsit în Peșterea Surprizelor din Criuleni. Salvatorii au fost alertați să intervină în dimineața de 29 septembrie. Pentru recuperarea corpului neînsuflețit au fost formate mai multe echipe pentru pătrunderea în interiorul peșterii și efectuarea operațiunii. „La fața locului pentru recuperarea corpului
Simpatizații lui Șor, în frunte cu câțiva lideri ai Partidului „Șor” protestează din nou în fața Președinției. Aceștia cer repetat demisia guvernării din cauza situației din țară și să să dea voie să conducă țara „celor care le pot oferi oamenilor o viață mai bună”, a spus deputata „Șor” Reaghina
Noaptea, trupele ruse au atacat regiunile Odessa și Nikolaev din Ucraina cu drone kamikaze. Anunțul a fost făcut pe 30 septembrie de către comandamentul militar ucrainean „Sud”. Potrivit armatei ucrainene, în imediata apropiere a Odesei, trei drone kamikaze au fost doborâte deasupra mării. În Nikolaev, o dronă a lovit o
Transnistria, mobilizare și înăsprirea controlului de frontieră Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că populația din regiunea transnistreană ar putea fi mobilizată în rândurile grupului operativ al trupelor rusești. Și chiar dacă autoritățile nu dețin informații despre cazuri confirmate, ar trebui să fim pregătiți de aceasta, în
15 milioane de m3 de gaze naturale vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din Ucraina. O asemenea decizie a fost luată, pe 29 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița. Stocurile de gaze naturale vor fi
Mobilizarea parțială din Rusia ar putea schimba liniile frontului, iar Republica Moldova se va confrunta cu un nou val de refugiați, a declarat șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață, la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8. Totodată, angajații SIS au făcut o analiză a legislației Federației Ruse
Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretele în timpul nopții prin care se recunoaște independența și suveranitatea regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie. Majoritatea acestor regiuni ale Ucrainei sunt ocupate de trupele ruse. Astăzi, se așteaptă că Putin va semna documente privind anexarea lor – includerea în Rusia. Recunoașterea lor ca