multimedia.parlament.md

O deputată PAS spune că pensionarii din Moldova vor ca în Parlament să se vorbească doar în limba română. Ce spune opoziția

Deputata PAS, Maria Pancu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru pensionari, cu prilejul Zilei oamenilor în etate care este marcată anual pe 1 octombrie. Ea a vorbit în debutul ședinței Parlamentului din 30 octombrie despre majorarea pensiilor, război, dar și limba de stat. În cele din urmă ea declarat că pensionarii vor ca deputații să vorbească în limba de stat, lucru care a stârnit controverse în Parlament.

„De altfel într-un stat cu o populație majoritară vorbitoare de limba română este normal și obligatoriu ca aleșii să vorbească limba acestui popor. M-am adresat în acest sens multor deputați care vorbesc în plen doar limba rusă. Unii dintre ei au ignorat vădit această cerință, alții și-au exprimat incomoditatea de a vorbi în public limba de stat”, a spus Pancu.

În replică deputatul BCS, Vladimir Odnostalco, a spus că limba vorbită este cea mai mică problemă cu care se confruntă pensionarii în prezent.

„În sală avem reprezentanți ai Taracliei, ai Găgăuziei. La noi în țară trăiesc mai multe naționalități Noi întotdeauna am fost prietenoși. Eu interacționez mult cu pensionarii. Toți au crescut în prietenie, bunătate. Eu cred că limba vorbită este cea mai mică problemă a Republicii Moldova. Când acești oameni nu au ce mânca, atunci când prețurile produselor cresc la 50-60%, iată la ce trebuie să ne gândim. Trebuie să ne gândim să nu-i pierdem la iarnă de frig și foame”, a replicat Odnostalco.

Amintim că și consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au cerut ca ședințele Consiliul Municipal Chișinău (CMC) să se desfășoare în limba română. Propunerea a provocat critici din partea socialiștilor și ai consilierilor Partidului „ȘOR”, care au acuzat autorii inițiativei de intrigă și dezbinare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1/imagine simbol

Incendiu la bordul unui petrolier în apele României. Opt marinari sunt dați dispăruți

Salvatorii caută opt marinari dați dispăruți în apele teritoriale ale României din Marea Neagră, după ce la bordul petrolierului în care se aflau a izbucnit un incendiu. Despre acest lucru scrie Reuters.

Nava Wine Trader, care navighează sub pavilionul San Marino, a transmis un semnal de ajutor în jurul orei 7:00, pe 15 octombrie. La bord se aflau 12 persoane. Patru membri ai echipajului au fost salvați, iar ceilalți opt sunt în continuare dați dispăruți.

În aceeași noapte, un alt vas a luat foc în Marea Neagră. Este vorba despre petrolierul Yara J, care transportă substanțe chimice și navighează sub pavilionul Insulelor Comore. Nimeni nu a fost rănit, iar echipajul a reușit să stingă incendiul fără ajutor din exterior.

Potrivit Reuters, în momentul izbucnirii incendiilor, ambele nave erau ancorate în apropierea coastei României. Deocamdată, autoritățile române nu au stabilit o legătură între cele două incidente și eventuale atacuri cu drone rusești.

Publicația mai notează că, în ultimele zece zile, cel puțin alte cinci nave comerciale au fost atacate cu drone în largul coastelor României și Bulgariei. Atacurile au avut loc în afara apelor teritoriale ale statelor membre NATO și s-au soldat cu moartea a 23 de marinari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: