Ultimele materiale

Ministerul Sănătății vrea să aducă în farmaciile din Republica Moldova preparate autorizate pentru tratamentul infecției cu Covid-19. Ministerul Sănătății poartă negocieri în acest sens cu producătorii de medicamente. Despre acest lucru a declarat, pe 30 decembrie, secretarul de stat Zinaida Bezverhni, în cadrul unei conferințe de presă. „Suntem în proces

PAS a înregistrat un proiect de lege care are scopul de a oferi Agenției Achiziții Publice atribuțiile necesare de a sancționa încălcările regulilor de iniţiere şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii publice. Potrivit deputatului Dumitru Alaiba, în prezent încălcările în inițierea și desfășurarea achizițiilor publice nu pot fi penalizate, pentru

Parlamentul de la Pristina a declarat miercuri starea de urgenţă energetică în contextul crizei prin care trece Kosovo din cauza penuriei de electricitate şi a situaţiei precare a sistemului său de producţie şi distribuţie ale energiei electrice, scrie Agerpres.ro. Prin această decizie guvernul premierului Albin Kurti este autorizat să restricţioneze

Mai multe canale de Telegram din stânga Nistrului au anunțat, pe 29 decembrie, că în apartamentului politicianului de opoziție Anatolii Dirun au avut loc percheziții și că pe numele acestuia ar urma să fie inițiat un dosar penal pentru „fals în acte”. Seara, pe o pagină de pe rețelele de

Alte 293 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 112 de cazuri în regiunea transnistreană. Din numărul total de cazuri, 8 sunt asociate cu contact în afara țării: 2-Olanda, 2-Irlanda, 1-Ucraina, 1-Franța, 1-Marea Britanie, 1-Germania. Numărul total de teste efectuate – 6687.

​Cel puțin trei persoane, printre care și o mamă cu copilul ei, au decedat în urma unui accident tragic produs în Georgia. Microbuzul în care se aflau s-a prăbușit într-o prăpastie. Cinci pasageri au fost răniți, dintre care trei minori. Printre cei răniți se numără și cetățeni ai Republicii Moldova,

Un incendiu pornit de la o lumânare a devastat o unitate de terapie intensivă pentru bolnavi cu COVID-19 într-un oraş din vestul Ucrainei. Potrivit unian.net, incendiul a avut loc la primul etaj al secției de terapie intensivă. S-a stabilit preliminar că trei pacienți au murit în incendiu, altul a murit

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi extinderea până la 31 decembrie 2022 a moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar pe funcțiile vacante înregistrate la data de 30 noiembrie 2021. Este vorba de peste 14 mii de funcții vacante. Documentul prevede că, pe parcursul moratoriului, angajarea personalului pe funcțiile

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) califică precizările Procuraturii Generale după audierea lui Igor Dodon în dosarul „Energocom” ca fiind manipulări și dezinformare. Totodată, în opinia socialiștilor, declarațiile Procuraturii încalcă principiul de prezumție a nevinovăției. „Procuratura Generală manipulează cu informații cu caracter social, în încercarea de a da vina pe

Noul Ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a depus pe 28 decembrie 2021 la Washington DC jurământul de intrare în funcție. Ambasadorul Logsdon va sosi în curând în Moldova pentru a conduce echipa Ambasadei în continuarea consolidării relației bilaterale SUA-Moldova. Membru de carieră al Serviciului Diplomatic de

Ultimele știri

x
x