Ultimele materiale

Inspectoratul de Poliție Buiucani s-a autosesizat în urma imaginilor video apărute pe rețelele de socializare, în care o femeie îi distruge cu o rangă oglinzile retrovizoare alei unei mașini, în timp ce în interior se afla o altă femeie care a filmat momentul. În urma măsurilor întreprinse, persoanele vizate în

Este o veste foarte bună, iar decizia magistraților francezi vorbește despre faptul că lucrurile se îmbunătățesc. Este reacția ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, la aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil din Franța care aparține lui Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 83 milioane lei. Litvinenco a declarat în cadrul emisiunii „Puncte

Președinții Ucrainei și Turciei, Volodimir Zelenski și Recep Tayyip Erdogan, împreună cu secretarul general al ONU, António Guterres, au susținut o conferință comună la 18 august, după întrevederea trilaterală de la Lviv. Ei au spus că au discutat situația cu centrala nucleară Zaporojie, perspectiva negocierilor ruso-ucrainene, aprovizionarea cu cereale și

Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat la Lvov despre o serie de probleme de actualitate, în special, șantajul nuclear al Rusiei și îmbunătățirea inițiativei pentru cereale. „Vizita președintelui Turciei în Ucraina este un mesaj serios de sprijin din partea unei țări atât de

În urma discuției cu ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat pe 18 august că s-a decis crearea unui grup moldo-rus de experți, care să examineze problema interzicerii unor produse moldovenești în Federația Rusă. Pe de o parte este vorba despre reprezentanții

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu unele precizări după ce avocații Marinei Tauber au spus că deputata este ținută în condiții „inumane” la Penitenciarul 13. ANP infirmă aceste declarații, menționând că Tauber, a fost plasată într-o celulă care corespunde tuturor exigențelor legislației naționale. „Celula în care actualmente se

Contabila Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a fost pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a formațiunii, a anunțat procurorul Petru Iarmaliuc. El a precizat că acuzațiile au fost aduse oficial în data de 15 august, în urma unei ședințe de judecată privind prelungirea arestului de la pentru

Avocații vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, invocă un șir întreg de abuzuri comise de procurorii anticorupție și cer să fie primiți în audiență de noua șefă a acestei instituții, Veronica Dragalin. Potrivit lor, dosarul respectiv „este cusut cu ață albă”, la indicația reprezentanților PAS, iar plasarea Marinei Tauber în Penitenciarul

ANRE conștientizează că S.A. ,,Moldovagaz” se poate confrunta cu un deficit de numerar pentru procurarea gazului natural, fapt ce poate periclita capacitatea de plată a gazelor naturale importate pentru anumite perioade pe termen scurt, având în vedere prevederile contractului cu Gazprom și variațiile majore a prețului pe procurare a gazelor

Circa 350 de familii refugiate din Ucraina vor beneficia de carduri în valoare de 1.500 de lei pe parcursul a 3 luni consecutive pentru a-și putea asigura temporar securitatea alimentară și igienică. Repartizarea cardurilor pentru refugiații adăpostiți a avut loc în regiunile Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești. Criuleni și Călărași. „Vom distribui

x
x