Volodimir Zelenski/Telegram

„Un mesaj serios de sprijin”: Zelenski a vorbit despre rezultatele negocierilor cu Erdogan

Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat la Lvov despre o serie de probleme de actualitate, în special, șantajul nuclear al Rusiei și îmbunătățirea inițiativei pentru cereale.

„Vizita președintelui Turciei în Ucraina este un mesaj serios de sprijin din partea unei țări atât de puternice. În cadrul întâlnirii de la Lviv, am discutat cu Recep Erdogan despre posibilitatea îmbunătățirii inițiativei de cereale, situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie și șantajul nuclear de către ocupanți, furtul pe scară largă de cereale de către Rusia.  Am atins și chestiuni de cooperare în domeniul apărării”, a menționat Zelenski.

„Sunt sigur că extinderea în continuare a cooperării dintre Ucraina și Turcia va consolida ambele părți”, a declarat Zelenski.

În cadrul întrevederii, a fost anunțat faptul că Turcia va participa la reconstrucția postbelică a Ucrainei. În acest sens, părțile au semnat un Memorandum.

„Inițial, se prevede restaurarea din partea turcească a podului din satul Romanovka, care leagă Bucea și Irpen de Kiev. Acesta fost distrus la începutul invaziei rusești, lucru care a stopat avansarea militarilor ruși spre capitala Ucrainei”, a mai declarat președintele ucrainean.

Erdogan a sosit în Ucraina însoţit nu doar de cinci miniştri – de externe, al apărării, energiei, agriculturii şi comerţului – dar şi de Haluk Bayraktar, directorul general al companiei turce Baykar, fabricantul dronei Bayraktar TB2, una dintre armele pe care Ucraina le foloseşte cel mai eficient pentru a opune rezistenţă agresiunii ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: