Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a prezentat lista candidaților la funcția de deputați. Printre aceștia se numără și jurnalista Nata Albot. „Aceasta este echipa cu care Partidul Acțiune și Solidaritate merge în această campanie electorală pentru a învinge”, a spus deputatul Sergiu Litvinenco. După ce a prezentat lista, deputatul Igor
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din locuințe. Acesta se dădea drept angajat al unei întreprinderi de furnizare a gazelor, apoi sustrăgea bani și bunuri din apartamentele bătrânilor. Pe parcursul lunilor ianuarie-mai, suspectul ar fi comis cel
Autoritățile din sănătate fac apel către toate persoanele care sunt eligibile pentru vaccinare să se imunizeze împotriva COVID-19. În acest sens, Ministerul Sănătății precizează că toate centrele de vaccinare la nivel național vor activa în regim non-stop, inclusiv și în zilele de sâmbătă și duminică. Ministerul Sănătății îndeamnă cetățenii să
Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a solicitat convocarea Consiliului Suprem de Securitate (CSS), cu participarea membrilor guvernului în exercițiu, pentru a aproba decizia de a interzice exportul de grâu. „Am strigat timp de o lună că e nevoie de interzis exportul de grâu. Măcar a celui eliberat din
Fostul deputat român Cristian Rizea a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în calitate de candidat la alegerile parlamentare anticipate. „Am decis să merg independent. Miza mea este să reprezint veteranii de război, singurii care au venit alături de mine. Dacă intru într-o bătălie politică, atunci
Platforma Demnitate și Adevăr va expedia scrisori în adresa subiecților care dețin prerogativa de a sesiza Curtea Constituțională (CC) în vederea verificării constituționalității unui partid politic. Reacția vine după ce CC a declarat inadmisibile sesizările unor deputați ai Platformei DA privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”. „Astăzi, vom expedia câteva
Agenția Servicii Publice (ASP) a venit cu precizări referitor la licitația de achiziționare a blanchetelor pentru actele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare. Se întâmplă după ce deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a solicitat anularea licitației. Acesta a spus că „suma este prea mare și
Sesizările depuse de deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău, Maria Ciobanu și Liviu Vovc privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor” au fost declarate inadmisibile. O decizie în acest sens a fost luată de Curtea Constituțională (CC), astăzi, 13 mai. „Astfel de sesizări pot fi depuse de preşedintele Republicii Moldova, de preşedintele
Lansările de rachete din Fâșia Gaza continuă și astăzi, 13 mai. În cursul dimineții și amiezii au fost atacate mai multe orașe israeliene. După ora 21:00 sunt posibile noi lansări de rachete spre centrul (inclusiv Tel Aviv), sudul și nordul țării, informează Ambasada Republicii Moldova în Israel. Ambasada recomandă cetățenilor
213 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 4452 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 252 386. Din numărul total de cazuri, unul e în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba despre o persoană care face parte din