Un bărbat în vârstă de 61 de ani a decedat în urma unui accident rutier care a avut loc în satul Mihailovca din raionul Cimișlia, astăzi, 11 august. Preliminar, polițiștii au stabilit că bărbatul de 61 ani se afla la volanul unui tractor cu remorcă și transporta masă lemnoasă. În
Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Natalia Gavrilița este verișoara președintei Maia Sandu, informează ZdG. Taburceanu susține că propunerea de a fi numită în această funcție a venit de la șefa Cabinetului de miniștri. „Propunerea a fost a prim-ministrei și decizia la fel”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.
Cei 25 de pompieri moldoveni detașați în Grecia pentru stingerea incendiilor de pădure au început misiunea în această dimineață, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Salvatorii moldoveni au ajuns pe data de 10 august, la ora 16:00 în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen. Aceștia s-au
Începând de luni, în Franţa, activităţi zilnice, cum ar fi mersul la o cafenea sau o călătorie cu trenul, vor fi permise doar celor care pot dovedi că sunt vaccinaţi, că s-au vindecat sau că au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus, informează Agerpres cu referire la DPA. Restaurantele, autobuzele
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru perioada august – decembrie 2021 destinate partidelor politice. Potrivit prevederilor legale, cuantumul subvențiilor se distribuie în felul următor: 30% – partidelor politice proporțional cu performanțele obținute în alegerile parlamentare; 7,5% – partidelor politice proporțional
Statul este obligat să achite 307.272 lei în calitate de prejudiciu moral unei femei care a fost deținută ilegal în penitenciar timp de 263 de zile, informează Asociația Promo-LEX. Aceasta a solicitat constatarea încălcarii prevederilor art. 5 al CEDO (Dreptul la libertatea și siguranța persoanei). Aceasta s-a plâns că a
Edilul capitalei, Ion Ceban, a dispus crearea unei comisii speciale care va verifica semnalele de colectare ilicită a banilor în instituțiile de învățământ din municipiu. Într-o postare pe Facebook, Ceban a scris că „fiecare instituție educațională din capitală trebuie să afișeze cheltuielile efectuate la reparația și dotarea instituțiilor din banii
18 persoane, printre care vicedirectorul și alți cinci responsabili din cadrul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului (IPOT), au fost reținuți de oamenii legii, astăzi, 9 august. Aceștia sunt vizați într-un dosar inițiat pe faptul abuzului de serviciu, coruperii pasive, coruperii active și traficului de influență. Pe lângă cei șase
La Curtea de Apel Chișinău are un loc un protest în susținerea lui Alexandru Pînzari, fostul ministru al Apărării. La manifestație vor participa mai mulți membri ai Partidului Democrat a anunțat ex-ministrul de Interne, Alexandru Jizdan. „Vor veni și oameni din teritoriu. Noi nu am mobilizat multă lume. Sperăm că
Omul de afaceri Veaceslav Platon a confirmat că se află la Londra. Acesta planifică să aibă mai multe întâlniri cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti din Anglia. „Imediat ce am ajuns la Londra, au început să-mi scrie pe Facebook cetățenii noștri care trăiesc în Marea Britanie. Nu i-am cunoscut înainte și am