Partidul Acțiune și Solidaritate se va adresa la Inspectoratul General de Poliție și la Procuratura Generală, după ce fiul premierului Ion Chicu și-ar fi sărbătorit nunta pe 28 august, la o vinărie din Republica Moldova. „Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor
Până în prezent, peste 25 de milioane de cazuri de COVID-19 au fost confirmate la nivel mondial, informează portalul Kommersant. Cele mai afectate țări de coronavirus sunt SUA (6,1 milioane cazuri), Brazilia (3,8 milioane cazuri), India (3,5 milioane cazuri), Rusia (peste 990 de mii de cazuri) și Peru (peste 639
În ultimele 24 de ore, India a raportat 78 761 de cazuri noi de coronavirus, ceea ce reprezintă un nou record mondial, informează Agerpres cu referire la AFP. Precedentul record fusese stabilit la 17 iulie de SUA, care înregistraseră 77 638 de noi contagieri. India este cea de-a treia ţară
Primăria Chișinău a pregătit câteva reguli simple pentru un „Drum sigur spre școală și grădiniță”, pe care copiii și părinții le vor urma începând cu 1 septembrie. Astfel, este necesar de respectat următoarele reguli: – în stație, la așteptarea transportului public, copilul va fi deja echipat cu mască de protecție
Două persoane și-au pierdut viața la scăldat în râul Nistru. Cazurile au fost înregistrate în raioanele Anenii Noi și Criuleni, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Prima tragedie a avut loc în localitatea Gura Bâcului, în seara zilei de 28 august, după ce un bărbat în vârstă de 28
Mișcarea politică „Unirea” (MPU) solicită demisia ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Despre acest lucru a anunțat Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook. „Viorica Dumbrăveanu a recunoscut că are COVID, însă a ascuns această informație timp de 5 zile. Mai mult ca atât, a participat la ședința guvernului, desfășurată online, la
358 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 1765 de teste, informează Ministerul Sănătății. Din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import (Turcia-2, România-1). Alți 20 de lucrători medicali s-au infectat cu coronavirus. Este vorba despre 9 medici, 9
Ministerul Sănătății a publica lista statelor pentru care este stabilit regimul de autoizolare de 14 zile, la intrare pe teritoriul Republicii Moldova. În listă sunt incluse state precum România, Ucraina, Spania, Franța, SUA, Muntenegru, Macedonia de Nord, Israel, Croația, Armenia, Albania, Bosnia și Herțegovina. Lista țărilor este actualizată o dată
Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a actualizat lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat, informează Digi24. Republica Moldova se regăsește în această listă. Pentru persoanele care vin din aceste state sau zone se instituie măsura carantinei timp de 14 zile. Precizăm că până în prezent, în
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a achiziționat 25% din capitalul Vestmoldtransgaz, companie care deține și gestionează gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău pe segmentul moldovenesc. BERD a investit 20 de milioane de euro ca parte a unei majorari de capital în Vestmoldtransgaz. „Această conexiune va spori securitatea energetică a Moldovei prin diversificarea