„Acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii”. PAS se va adresa la IGP și la PG după ce fiul premierului și-ar fi sărbătorit nunta

Partidul Acțiune și Solidaritate se va adresa la Inspectoratul General de Poliție și la Procuratura Generală, după ce fiul premierului Ion Chicu și-ar fi sărbătorit nunta pe 28 august, la o vinărie din Republica Moldova. 

„Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor fi pedepsiți și vor fi obligați să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toți cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare și a încălcat hotărârea semnată de el, regulile situației de urgență și propriile cuvinte”, se anunță într-un mesaj al Maiei Sandu.

„Acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii și reprezintă o amenințare la adresa securității și sănătății publice și trebuie pedepsite contravențional și penal. Nicio persoană nu poate fi mai presus de lege, indiferent de funcția pe care o deține”, a mai spus Maia Sandu.

În acest sens, PAS va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul Ion Chicu și va înainta un denunț Procuraturii Generale solicitând cercetarea acțiunilor sub aspect penal.

Menționăm că premierul Ion Chicu nu a venit cu reacție la acest subiect.

Conform dispoziției publicate de Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică pe 26 august, desfășurarea nunților este interzisă.

https://www.facebook.com/maia.sandu/posts/1366916940183588

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban acuză autoritățile centrale că ar încerca să lase Chișinăul fără apă. Reacția PAS

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că debitul apei la stația de captare de la Vadul lui Vodă a ajuns la un nivel de trei ori mai mic decât necesarul critic. Edilul a acuzat autoritățile centrale că ar fi redus intenționat debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari, cu scopul de a lăsa capitala fără apă. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, îl acuză pe edil că provoacă panică în rândul locuitorilor și susține că Guvernul contribuie la asigurarea alimentării cu apă a municipiului.

Ion Ceban a declarat, într-o conferință de presă din 11 octombrie, că, sâmbătă, autoritățile centrale au anunțat că, timp de 24 de ore, debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari va fi redus cu 20 de tone pe secundă față de zilele precedente.

„Asta ar însemna de trei ori mai puțină apă decât necesarul critic. (…) Pe parcursul zilei de duminică am observat că nivelul este în ușoară scădere la stația de captare. (…) Pentru ziua de duminică nu ne-a informat nimeni că urmează să fie menținut acest debit scăzut. Ca să ne dăm seama că, de fapt, a fost și este în continuare o tentativă de a face tot posibilul ca municipiul Chișinău să rămână fără apă”, a spus edilul.

Ceban a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, că ar încerca să distragă atenția cetățenilor de la problemele legate de tarife, salarii și pensii.

Totodată, primarul a afirmat că autoritățile municipale au luat toate măsurile posibile pentru a preveni sistarea alimentării cu apă a capitalei.

„Noi am conectat primul inel de securitate, stația plutitoare și pompele care sunt acolo. Dar categoric nu acceptăm astfel de comportament, o astfel de atitudine față de orășeni”, a adăugat el.

Reacția PAS

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, l-a acuzat pe Ion Ceban că ar provoca panică în rândul locuitorilor capitalei, în loc să se ocupe de problemele sistemului municipal de alimentare cu apă.

„Primarul Ion Ceban sperie un milion de oameni în plină secetă, în loc să se ocupe de stația pe care o administrează chiar Primăria pe care o conduce de 7 ani. Chișinăuienii au nevoie acum de colaborare și de liniște, iar Guvernul oferă soluții de luni de zile în această perioadă de criză. Guvernul a trimis pompe și bani pentru a asigura cu apă locuitorii municipiului Chișinău, iar primarul Ceban răspunde cu acuzații și bagă frică în oameni”, a declarat Bejenari.

Reprezentantul PAS a invocat și pierderile de apă din rețeaua gestionată de întreprinderea municipală Apă-Canal Chișinău. Potrivit acestuia, pierderile depășesc 17 milioane de metri cubi de apă pe an, ceea ce reprezintă un sfert din cantitatea captată, conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Ion Ceban are tupeul să sperie oamenii și să mintă, în timp ce rețeaua Apă-Canal, întreprinderea Primăriei, are cele mai mari pierderi de apă în rețea: peste 17 milioane de metri cubi de apă pe an, un sfert din apa captată, potrivit ANRE”, a afirmat Bejenari.

Acesta a respins și afirmațiile primarului privind implicarea autorităților centrale în administrarea stației de captare de la Vadul lui Vodă. Bejenari a declarat că proiectul noii stații de captare și al stației de pompare, estimat la aproape jumătate de miliard de lei, este finanțat din surse guvernamentale, municipale și dintr-un grant oferit de Germania.

Potrivit reprezentantului PAS, Guvernul Republicii Moldova contribuie cu 152 de milioane de lei, Primăria Chișinău — cu 40 de milioane de lei, iar Guvernul Germaniei oferă un grant de 281 de milioane de lei.

„Chiar Ion Ceban scria pe 5 octombrie că lucrează la acest proiect „împreună cu Guvernul Republicii Moldova””, a adăugat Bejenari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: