Un incendiu a izbucnit într-un bloc locativ pe strada Ismail din capitală, în dimineața zilei de 21 iulie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de salvatori, care au stabilit că bucătăria unui apartament a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au salvat
Zeci de persoane protestează în fața clădirii guvernului, astăzi, 21 iulie. Printre aceștia sunt muzicieni și artiști. „Noi am venit să ne cerem dreptul de a lucra. Avem familii pe care trebuie să le întreținem”, a declarat unul dintre manifestanți. „Dacă suntem în acestă pandemie, de ce toate cluburile lucrează,
Un angajat din cabinetul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate a fost testat pozitiv la COVID-19. Secretariatul Parlamentului a fost anunțat despre confirmarea infectării în dimineața zilei de astăzi, 21 iulie. Menționăm că ieri, 20 iulie, doi deputați din Partidul Șor au fost testați pozitiv la coronavirus. Anterior, deputatul PDM, Vladimir
Doi tineri au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență, informează Centrul Național Anticorupție. Aceștia ar fi pretins 15 000 de lei de la un bărbat, care figurează într-un dosar penal inițiat de MAI, pentru a-l ajuta să scape de răspundere. Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pretins și
Fostul consilier al deputatului socialist Alexandr Nesterovschi, în prezent, consilier municipal din partea PSRM la Bălți, Serghei Gramma, a fost numit director general al societății pe acțiuni „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, informează portalul Nordnews. Acesta a câștigat concursul din 17 iulie, anunțat de Agenția Proprietății Publice. Gramma a avut doar
Alte 132 de persoane au fost tratate de COVID-19, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns la 14 599. Starea de sănătate a persoanelor infectate: 364 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 26 de pacienți sunt conectați la aparatul de respirație asistată. 1024
Alte trei persoane au decedat din cauza infecției COVID-19, informează Ministerul Sănătății. Deces 695: Femeie de 80 ani, din municipiul Chișinău. Internată la data de 4 iulie, la Spitalul Clinic Municipal „Arhanghelul Mihail”. Comorbidități: pacreatită cronică, hipertensiune arterială, diabet zahart. Deces 696: Bărbat de 42 ani, din municipiul Chișinău. Internat
Șoferul care a provocat accidentul din satul Piatra, raionul Orhei, soldat cu moartea a trei persoane, este reținut pentru 72 de ore și urmează să se ceară în instanță arestarea lui, informează IPN. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pe baza articolului 264, alin 6 Cod Penal:
Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă va putea fi depusă și în mod electronic, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, portalului guvernamental al cetățeanului sau paginii web a Casei Naționale de Asigurări Sociale. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de
Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra fondului UE de relansare economică post-pandemie. Potrivit Digi24, liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual