Peste 350 de mii de litri de vin roșu a fost vărsat într-un râu din localitatea Sonoma din California, informează CNN, astăzi, 24 ianuarie. Potrivit sursei citate, incidentul s-ar fi produs din cauza unei scurgeri a rezervorului în care se află vinul. Aceeași sursă menționează că peștii nu au avut
George Soros a anunțat despre crearea unei noi rețele de universități, care va funcționa în întreaga lume. Este vorba despre Open Society University Network (OSUN), care își propune să pregătească mai bine studenții pentru provocările globale actuale și viitoare, se anunță într-un comunicat al fundației. Mai mult, George Soros a
Pe parcursul anului 2019, în adresa Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova au parvenit 505 petiţii, dintre care 396 au fost adresate de către persoane fizice, 71- de către persoane juridice, 9- colective şi 29- petiţii anonime, se anunță într-un comunicat al instituției, astăzi, 24 ianuarie. Printre cele
Până în prezent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a lansat licitații pentru reabilitarea a 184, 3 km de drum în valoare de 2,2 miliarde de lei. Totodată, până în primăvară acestui an urmează a fi lansate licitații pentru reabilitare a încă 170 km de drum în valoare de 3, 5 miliarde
Un bărbat a avut de suferit din cauza prăbuşirii unei ramuri de copac, informează Primăria Chișinău. Accidentul s-a produs în curtea unei întreprinderi din sectorul Râșcani, astăzi, 23 ianuarie. Agentul economic va fi sancţionat. Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat reprezentanţii preturii de sector și ai Î. M.
Postul vamal de tip debarcader „Molovata” şi-a întrerupt temporar activitatea din cauza valurilor puternice, care perturbă circulaţia pe râul Nistru, informează Serviciul Vamal, astăzi, 23 ianuarie. În aceste condiţii, călătorii sunt îndemnaţi să opteze pentru postul vamal intern de control „Criuleni 18”, aflat la circa 32 km distanţă. Aceeași sursă
Autoritățile ucrainene au decis să transmită compania feroviară „Укрзалізниця” în gestiunea operatorului feroviar național german „Deutsche Bahn AG”, informează Meduza, astăzi, 23 ianuarie. Anunțul a fost făcut de către premierul Alexei Goncharuk în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos. „Da, noi vrem să le dăm germanilor să gestioneze calea
Deputații Partidului Democrat din Moldova Sergiu Sîrbu și Andrian Candu apar într-o fotografie alături de omul de afaceri Nathaniel Rothschild, fostul proprietar al companiei „Avia Invest”. Fotografia a fost publicată de către jurnalistul Dumitru Ciorici, ieri, 22 ianaurie. Contactat de către NM, deputatul Sergiu Sîrbu a confirmat autenticitatea fotografiei. „Eu
Pe 13 ianuarie, procurorul Eugen Rurac de la Procuratura Anticorupție și-a depus cererea de demisie. Aceasta va intra în vigoare pe 29 ianuarie. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al Procuraturii Generale. Cu referire la motivele demisie, Rurac a declarat că această decizie nu are
62 de focare de vegetație uscată au fost lichidate în ultimele 24 de ore, se anunță într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, astăzi, 23 ianuarie. Cele mai multe focare au fost înregistrate pe terenuri din centrul și sudul țării. În urma incendiilor nu au fost