Președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, a cerut Moldovei, la modul direct, să ofere Ucrainei cele 6 avioane militare MiG-29, pe care le deține și care nu mai sunt funcționale. Solicitarea a fost făcută în timpul vizitei oficiale efectuate de către președintele Parlamentului Igor Grosu, la Kiev. Contactați
Salariul tuturor angajaților Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) a fost majorat, începând cu 1 aprilie. Potrivit primarului Ion Ceban, leafa unui șofer de troleibuz va ajunge la 16 900 de lei pe lună. „Din data de 1 aprilie, am majorat salariul tuturor angajaților Regiei Transport Electric Chișinău cu circa cu
Alexandr Lukașenko susține că Minskul a făcut și continuă să facă „totul pentru ca acest război să nu existe”. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Associated Press. Liderul belarus le-a spus jurnaliștilor că nu a crezut că „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina va dura așa de mult
Legea bugetului de stat pe anul 2022 a fost rectificată. Proiectul de modificare a acesteia a fost votat în cea de-a doua lectură, cu 56 de voturi ale deputaților, în carul ședinței plenare din 5 mai. Veniturile bugetului de stat au fost majorate de la 50,066 mlrd. lei până la
Curtea de Apel Comrat a suspendat decizia Adunării Populare a Găgăuziei din 29 aprilie, prin care pe teritoriul autonomiei era permisă purtarea panglicii Sf. Gheorghe. Hotărârea a fost publicată pe 5 mai. Hotărârea este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile. Amintim că,
Vila din Saint-Tropez a miliardarului Mihail Fridman a fost pusă sub sechestru, în contextul sancțiunilor UE. Aceasta îi aducea un venit estimat între 180 mii și 440 de mii de euro, lunar, scrie portalul The Insider. Potrivit unei investigații realizate de jurnaliștii Radio Svoboda, vila aparține oficial firmei franceze SNC
În penitenciarele din țară vor fi implementate măsuri pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri. Un PROIECT de lege, care prevede acest lucru, a fost adoptat de deputați, în cadrul ședinței plenare din 5 mai. Inițiativa legislativă are scopul de a crea cadrul juridic național, care ar permite promovarea conceptului
Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură proiectul de ratificare a Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA în Republica Moldova. Acordul a fost semnat la 12 iulie 2019, iar ratificarea acestuia oferă dreptul
Parlamentul European examinează pe 5 mai rezoluția în care se cere acordarea Republicii Moldova statutului de stat candidat la aderarea la UE. „Votăm astăzi în plenul Parlamentului European o rezoluție în care solicităm acordarea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Republica Moldova este la fel de
Moment de curaj pentru actriţa Viorica Vodă pe scena Premiilor Gopo din România. Artista originară din Republica Moldova a vorbit public despre hărţuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică şi în lumea teatrului din România, după rolul său din Filantropica. „Nu eram pregătită pentru tot ce a