Ultimele materiale

Dumitru Diacov, ex-președinte al fostului Partid Democrat din Moldova (PDM), a comentat joi, 23 iulie, controversa privind trecutul politic al noului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteața. Într-o postare publicată pe Facebook, Diacov a declarat că nu cunoaște dacă oficialul a fost membru al PDM, însă dacă acest

Partidul Liberal (PL) a publicat joi, 23 iulie, o declarație în care îi cere prim-ministrului Vasile Tofan să inițieze procesul de lichidare a raioanelor, pe care le califică drept „structuri sovietice, învechite și inutile”. Formațiunea susține că această măsură ar trebui să fie printre primele acțiuni ale noului șef al

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteața, a venit cu o nouă declarație privind imaginea în care apare alături de ex-deputatul Nae Simion Pleșca, în contextul controversei privind presupusele sale legături cu Partidul Democrat din Moldova (PDM). Oficialul a spus că, după ce Pleșca a trecut de la Partidul Liberal

(ACTUALIZARE 14:25) Premierul Vasile Tofan a criticat afirmațiile socialistului. „Revin și vocile care promit „gaz ieftin din Rusia”. Este o promisiune fără fundament. Dincolo de aspectul moral al finanțării unui stat agresor, există o realitate tehnică și economică: gazoductul care tranzita Ucraina a fost avariat încă din 2024, iar transportul

(ACTUALIZARE 11:42) Procuratura Anticorupție anunță că, împreună cu ofițerii CNA, desfășoară 25 de percheziții care vizează angajați cu funcții de decizie din cadrul întreprinderii de stat. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Potrivit PA, ancheta vizează acțiuni care s-ar fi produs în perioada 2024–prezent. Persoanele vizate sunt

Diplomații Republicii Moldova ar fi ținuți „cu orele” la frontiera Federației Ruse, iar uneori aceștia întâmpină „dificultăți mari” în intrarea pe teritoriul statului rus. Afirmația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul ediției din 22 iulie a emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. „Avem

Băiatul de 9 ani din Ungheni, căutat de trei zile, a fost depistat mort. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), joi, 23 iulie. „Cu regret, corpul neînsuflețit al copilului a fost depistat la aproximativ 3 km de la locul unde a intrat în apă să se

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, a publicat joi, 23 iulie, o declarație în care respinge din nou informațiile potrivit cărora ar fi fost membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Reacția vine după apariția în spațiul public a unei imagini de la o ședință a organizației PDM Ciocana,

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, solicită implicarea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, în discuțiile privind situația aprovizionării Republicii Moldova cu apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. Edilul a anunțat miercuri, 22 iulie, că îi va transmite liderului de la Kiev o scrisoare prin care îi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat miercuri, 22 iulie, proiectul de hotărâre privind noul tarif pentru gazele naturale. Instituția propune o majorare cu 5,88 lei pentru un metru cub față de tariful actual. Potrivit documentului, ANRE propune un tarif de 18,7 lei pentru un metru cub de

x
x