Cauza penală în care este învinuită președinta oficiului teritorial al ex-Partidului „ȘOR”, căreia i se incriminează complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice din partea unui grup criminal organizat, a fost expediată în instanță. Anunțul a fost făcute de Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat din 11 martie. Cauza penală a
O nouă ședință a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), care a fost convocată pentru 11 martie de fracțiunea PAS, a eșuat din lipsă de cvorum. Doar consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) înșiși s-au prezentat. Aceștia au acuzat consilierii Mișcării Alternative Naționale (MAN) – formațiune condusă de primarul capitalei, Ion Ceban
Un incendiu puternic s-a produs pe 11 martie la un liceu din orașul Bender, regiunea transnistreană. Flăcările ar fi izbucnit în sala de chimie, distrugând aproape întreaga încăpere. Incendiul s-a produs la etajul trei al instituției de învățământ, în sala de chimie, potrivit presei locale. Flăcările au izbucnit în timpul
Parlamentul European a aprobat pe 11 martie Planul de creștere economică pentru Republica Moldova, care are o valoare de 1,9 miliarde de euro. Inițiativa a fost adoptată cu 499 de voturi „pentru”, 117 – „împotrivă” și 44 de abțineri. Planul de creștere economică de 1,9 miliarde de euro reprezintă cel
Uniunea Europeană va semna pe 11 martie documentul privind acordarea celor 1,9 miliarde de euro pentru implementarea Planului de creștere economică pentru Republica Moldova. Pe fundalul acestui eveniment, premierul Dorin Recean a îndemnat oamenii de afaceri din Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – state membre ale uniunii economice Benelux
Un grup de persoane a protestat pe 10 martie, la Primăria Vulcănești, în legătură cu cazul când drapelul autonomiei găgăuze nu a fost arborat în timpul întrevederii din februarie a prim-ministrului Dorin Recean cu angajații instituției. Manifestanții au solicitat demisia primarului localității, Nicolai Posmac, transmite IPN. Protestatarii au desfășurat în
Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, și ex-ministra de stat responsabilă pentru Europa a Franței, Laurence Boone, au fost distinși cu „Ordinul de Onoare”. Două decrete în acest sens au fost semnate de președinta Maia Sandu pe 7 martie. Potrivit primului decret prezidențial, Sebastien Lecornu a fost apreciat cu „Ordinul
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită la Paris, susține o conferință de presă alături de omologul său francez, Emmanuel Macron. NM transmite în direct declarațiile.
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a publicat pe 9 martie, pe rețelele de socializare, un mesaj în care a condamnat poziția Uniunii Europene în legătură cu confruntările sângeroase din Siria, între forțele guvernamentale și susținătorii alawiți ai fostului dictator sirian Bashar al-Assad. Politicianul consideră că aceasta ar
Fostul bancher Mark Carney a câștigat cursa pentru conducerea Partidului Liberal din Canada, care se află la putere. Astfel, acesta va deveni noul prim-ministru al țării, transmite G4Media. Mark Carney, care a condus anterior Banca Canadei și Banca Angliei, a câștigat alegerile pentru conducerea Partidului Liberal cu 85,9% din voturile