Cinci persoane, trei bărbați și două femei din Slobozia și Tiraspol, au fost reținute de autorități chiar înainte de a-și pune în aplicare planul de incendiere a intrării în sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a mai multor mașini din parcarea Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparținând unor oficiali publici
40 de angajați ai Agenției Servicii Publice sunt suspectați că au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale. ASP a publicat o declarație prin care anunță o anchetă de serviciu. Persoanele vizate au fost suspendate din
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a suferit arsuri în urma unei explozii produse într-un apartament din municipiul Chișinău, pe strada Independenței, în urma unei scurgeri de gaz de la aragaz. Incidentul a avut loc în jurul orei 11:15, pe data de 31 octombrie 2024, informează Inspectoratul General
Numărul românilor daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania a crescut la 22 de persoane, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Externe din România. Guvernul român a instituit o celulă de criză, scrie Europa Liberă. „Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundaţiilor care
Începând cu 1 noiembrie și până pe 31 martie inclusiv, șoferii sunt obligați să conecteze lumina de întâlnire (faza scurtă) a farurilor la mașini și pe timp de zi, conform prevederilor Regulamentului circulației rutiere. Poliția Republicii Moldova reamintește că această măsură este necesară pentru a reduce riscul producerii unor accidente
Un bombardament rusesc asupra unei clădiri din Harkov a provocat moartea unui copil şi a rănit cel puţin 34 de persoane miercuri seara, transmite Hromadske. Băiatul mort a împlinit 12 ani în septembrie, scrie sursa. Primarul oraşului Harkov, Igor Terekhov, a declarat că atacul aerian a distrus mai multe etaje.
Începând cu 5 noiembrie, Guvernul Republicii Moldova va oferi plăți unice pentru două categorii de cetățeni vulnerabili: pensionarii cu pensii sub 3300 de lei și familiile cu copii cu dizabilități severe. Conform comunicatului oficial emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, aproximativ 31.000 de pensionari care au avut un stagiu
Proprietarul unei case de schimb valutar din Căușeni a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativa de a comanda un omor, potrivit unei decizii pronunțate de Judecătoria Căușeni. Inculpatul, un bărbat de peste 60 de ani, a încercat să angajeze un fost condamnat pentru eliminarea unui rival din
Tudor Ulianovschi a anunțat pe 31 octombrie printr-o adresare publică, că nu va susține oficial niciunul dintre candidații rămași în cursa electorală pentru turul doi, programată duminică. Anunțul a fost făcut de către acesta într-un video postat pe canalul său de Telegram. Ulianovschi a argumentat că, deși este importantă participarea
O campanie de promovare a candidatului Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova a început în România, pe platforma TikTok, prin intermediul mai multor influenceri, scrie G4Media. Primele videoclipuri au fost publicate chiar miercuri seară, în jurul orei 19:00, urmând același tipar. Influenceri cu peste un milion de urmăritori vorbesc despre