Proprietar al unei case de schimb valutar, condamnat la 10 ani pentru comandarea unui omor la Căușeni

Proprietarul unei case de schimb valutar din Căușeni a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativa de a comanda un omor, potrivit unei decizii pronunțate de Judecătoria Căușeni. Inculpatul, un bărbat de peste 60 de ani, a încercat să angajeze un fost condamnat pentru eliminarea unui rival din domeniul schimbului valutar, motivând că acesta din urmă practica rate de schimb dezavantajoase pentru afacerea sa.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în schimbul sumei de 5.000 de dolari, inculpatul ar fi oferit unui intermediar o parte din bani în avans pentru a executa omorul. Totuși, planul acestuia a fost dejucat după ce persoana contactată pentru a comite crima a decis să-l denunțe la poliție.

Procurorii au organizat o acțiune de flagrant în afara orașului, într-o pădure unde inculpatul a venit pentru a se întâlni cu pretinsul asasin și pentru a primi dovada „rezolvării” comenzii sale – cadavrul finului său, concurentul vizat. În timpul reținerii, inculpatul a fost găsit având asupra lui un baston cu o lamă ascunsă de 15 cm, pregătită pentru „verificarea” corpului neînsuflețit.

Instanța a dispus și interdicția de a părăsi țara pentru inculpat, până la rămânerea definitivă a sentinței, timp în care acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: