Ultimele materiale

Actualizare: Fosta deputată Marina Tauber a reacționat la investigația realizată de RISE Moldova, care arată că, potrivit unor scurgeri de informații, aceasta ar deține peste jumătate de milion de dolari la o bancă rusească de stat, sancționată internațional și aflată sub controlul președintelui Vladimir Putin. Tauber a calificat materialul drept

15 echipe de intervenție vor lucra pentru remedierea drumurilor deteriorate din Chișinău, în urma condițiilor meteorologie din ultimile săptămâni. Reparațiile vor continua temporar cu asfalt rece, urmând ca asfaltul fierbinte să fie aplicat când vremea permite. Precizările au fost făcute de primarul Ion Ceban în cadrul ședinței municipalității din 16

Importul de medicamente antidepresive în Republica Moldova este în creștere. În 2025, au fost aduse în țară peste 1,26 milioane de cutii, cu 17% mai mult decât în anul precedent. Datele au fost comunicate pentru NewsMaker de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Potrivit instituției, în 2024 au fost

Norvegia a transmis oficial, printr-o notă verbală, intenția de a deschide o ambasadă rezidentă la Chișinău, la doi ani distanță de când și-a anunțat intenția. Anunțul a fost făcut pe 16 februarie de ministrul de externe Mihai Popșoi, după întrevederea cu omologul său, Espen Barth Eide, în marja Conferința de

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu și-a făcut planuri concrete pentru viața politică după încheierea celui de-al doilea mandat. Într-un interviu acordat jurnaliștilor români Lucian Mîndruță și Marco Badea, șefa statului a subliniat că intenția sa rămâne să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de poziția pe

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit detalii despre discuțiile la nivel înalt pe care le-a avut cu secretarul de stat american Marco Rubio, în data de 13 februarie, în marja Conferința de Securitate de la München. Potrivit șefei statului, temele abordate au vizat sprijinul continuu al Statelor Unite pentru

Fostul lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi ar fi murit în urma otrăvirii cu epibatidină — o toxină extrasă din pielea unei broaște veninoase din America de Sud. La această concluzie au ajuns Marea Britanie, Suedia, Franța, Germania și Țările de Jos, după ce mai multe laboratoare independente au identificat

Poliția a efectuat în noaptea de 13 februarie o razie într-un local de agrement din capitală, după ce a primit informații că mai multe persoane ar fi consumat substanțe narcotice în timpul unui eveniment organizat de un agent economic. La acțiune au participat și mascații din BPDS „Fulger”. Unele persoane

Ministerul Educației și Cercetării intenționează ca, din 2026, să ofere elevilor un instrument digital prin care aceștia vor putea raporta periodic cum se simt la școală și eventualele cazuri de discriminare, indiferent dacă țin de orientarea sexuală, etnie, statut social sau alte criterii. Inițiativa a fost anunțată de ministrul de

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, Guvernul Republicii Moldova a oferit peste 8.000 de cărți în 83 de biblioteci școlare, 4 grădinițe și 2 centre pentru vârstnici. Cărțile au fost adunate în urma campaniei „Biblioteca de sub brad”, care a implicat donații din partea cetățenilor. Prim-ministrul Alexandru Munteanu a îndemnat

x
x