
Fac jurnalism de 10 ani. Sunt licențiată în jurnalism și științe ale comunicării și recunosc – prima este pasiunea mea. Drumul meu a început în presa scrisă și a continuat la radiodifuzorul public – Compania „Teleradio-Moldova”, unde am activat timp de șapte ani. La NewsMaker… m-am întors pentru a treia oară. Ce să zic? E locul în care vrei să revii și care nu te lasă să pleci prea departe. De ce? Pentru că aici ai libertate de creație, echipă care te inspiră și șansa să spui lucrurilor pe nume.
Cred sincer că nu poți face jurnalism fără să iubești cu adevărat această meserie, iar NewsMaker.md e platforma unde pot face asta zi de zi. Aici scriu despre tot ce contează – cu responsabilitate și grijă față de adevăr.
Bugetarii din regiunea transnistreană își vor primi salariile, din 1 iulie, în două părți egale: prima tranșă va fi achitată până pe data de 20 a fiecărei luni, iar a doua — până la sfârșitul lunii. Decizia a fost luată de Tiraspol și va fi aplicată pentru următoarele șase luni,
Marșul „Suveranității”, anunțat de președinta Maia Sandu pentru 23 iunie, se va încheia cu un concert în aer liber, potrivit programului oficial publicat de Președinție. Evenimentul marchează 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova. Potrivit organizatorilor, marșul va începe la ora 19:00, la monumentul Ion
Un prunc a fost găsit fără suflare, într-o fântână din Soroca. Poliția a deschis o anchetă după ce angajații Spitalului Raional au alertat autoritățile, după ce o femeie de 36 de ani a solicitat îngrijiri medicale. Potrivit cercetărilor preliminare, femeia ar fi întrerupt sarcina în mod ilegal, la domiciliul său,
Carburanții se scumpesc din nou, în Republica Moldova, din cauza conflictului dintre Israel și Iran. Astfel, un litru de benzină COR 95 va costa 23,37 lei, în creștere cu 15 bani față de prețul actual, iar motorina standard se va vinde cu 19,74 lei/litru, mai scumpă cu 33 de bani.
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că deputata Marina Tauber, apropiată de oligarhul fugar Ilan Șor și plecată din Republica Moldova de mai bine de șase luni, se află în Federația Rusă. Potrivit lui Cernăuțeanu, Tauber a fost văzută recent „la televizor” și, deși ședințele de
Liderii Blocului „Alternativa” – Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu – au depus astăzi, 20 iunie, la Comisia Electorală Centrală (CEC), actele necesare pentru înregistrarea blocului în vederea participării la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Primarul Chișinăului și liderul Partidului „Mișcarea Alternativa”, Ion Ceban, a declarat că
Premierul Dorin Recean a anunțat numirea a doi noi judecători la Curtea Constituțională (CC): actuala președintă a Înaltei Curți, Domnica Manole, și fostul ministru al Justiției și deputat al partidului de guvernare, Sergiu Litvinenco. Șeful Executivului a declarat că ambii candidați „au competențele profesionale și pregătirea juridică necesare pentru a
Un singur candidat s-a înscris la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Este vorba despre Ion Malanciuc, magistrat la Judecătoria Criuleni, detașat temporar la Curtea Supremă de Justiție. Într-o notă informativă publicată pe 19 iunie, CSM a solicitat opinia publicului cu
Cetățenii din stânga Nistrului își doresc reconcilierea cu Chișinăul, „fără tensiuni și lozinci ostile”, a declarat liderul nerecunoscut de la Tiraspol, după o ceremonie dedicată celor 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina. Potrivit lui Krasnoselski, pe malul drept nu ar exista aceeași deschidere. „Se vede asta.
Eurodeputatul Victor Negrescu a venit cu o reacție după incidentul petrecut în orașul Vladivostok, unde o diplomată română, angajată a Uniunii Europene, a fost agresată fizic în timpul unei misiuni oficiale. Oficialul califică agresiunea drept „un semnal extrem de grav” și „o linie roșie care a fost depășită”. Negrescu a