Fac jurnalism de 10 ani. Sunt licențiată în jurnalism și științe ale comunicării și recunosc – prima este pasiunea mea. Drumul meu a început în presa scrisă și a continuat la radiodifuzorul public – Compania „Teleradio-Moldova”, unde am activat timp de șapte ani. La NewsMaker… m-am întors pentru a treia oară. Ce să zic? E locul în care vrei să revii și care nu te lasă să pleci prea departe. De ce? Pentru că aici ai libertate de creație, echipă care te inspiră și șansa să spui lucrurilor pe nume.
Cred sincer că nu poți face jurnalism fără să iubești cu adevărat această meserie, iar NewsMaker.md e platforma unde pot face asta zi de zi. Aici scriu despre tot ce contează – cu responsabilitate și grijă față de adevăr.
În Republica Moldova va fi instituit Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Proiectul de lege privind crearea acestuia a fost votat, astăzi, în prima lectură, de către 73 de deputați. Fondul va avea drept obiective prevenirea și combaterea vulnerabilității energetice a populației și sporirea eficienței energetice. Potrivit proiectului, pentru consumatorii
Comisia Europeană a adoptat vineri al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care adăugă aurul rusesc pe lista de importuri interzise în UE și modifică unele restricțiile deja în vigoare pentru a evita îngreunarea exporturilor de alimente, scrie Digi24. Comisia Europeană a adoptat pe 15 iulie o propunere comună privind
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit pe 15 iulie Codul galben de pericol excepțional de incendiu. Potrivit meteorologilor, avertizarea intră în vigoare pe 16 iulie și se va menține, pe întreg teritoriul țării, până pe inclusiv 22 iulie. Conform sursei citate, în perioada 16 – 22 iulie, în țară
Duma de Stat a Federației Ruse îi cere Ministerului de Externe rus informații cu privire la măsurile luate pentru rezolvarea problemelor locuitorilor din regiunea transnistreană în obținerea cetățeniei ruse și reînnoirea pașapoartelor rusești. Se întâmplă după ce așa-zisele autorități ale regiunii au semnalat, în repetate rânduri, problemele cu care s-ar
Poliția de Frontieră s-a autosesizat în urma declarațiilor făcute de soția opozantului rus Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, care s-a plâns pe o rețea de socializare că ar fi fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău pentru verificări suplimentare, iar ulterior ar fi fost filată. Instituția declară că odată cu instituirea stării
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a prezentat, pe 15 iulie, la Procuratura Anticorupție. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a declarat că fostului șef de stat ar urma să-i fie înmânat demersul și materiale privind prelungirea măsurii preventive sub forma de arest la
Fetița de doi ani, care a căzut, pe 11 iulie, de la etajul 8 al unui bloc din sectorul Botanica al capitalei, se simte mai bine. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului (IMC), Maxim Cazacu. Potrivit lui, copila a fost transferată
Galina Dodon, mama fostului președinte al țării, Igor Dodon, nu s-a prezentat astăzi, 15 iulie, la Procuratura Anticorupție, unde urma să îi fie înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită – dosar în care figurează Igor Dodon, soția sa, Galina Dodon și fratele fostei primei doamne, Petru
Cu votul a cinci membri pro și a doi membri contra, Consiliul Audiovizualului (CA) a respins, pe 15 iulie, cererea companiei Realitatea-PHG pentru serviciul media audiovizual de televiziune TV Realitatea Moldova. Ședința CA a avut loc cu scandal, după ce ex-deputatul român Cristian Rizea, deținătorul companiei Realitatea-PHG, a acuzat membrii
O dronă militară americană MQ-9 Reaper aflată în misiune de antrenament, s-a prăbușit în apropierea bazei militare de la Câmpia Turzii, scrie news.ro. Informația a fost confirmată de ministrul Apărării al României, Vasile Dîncu, care a precizat că drona executa o misiune de antrenament. Conform sursei, drona a căzut într-o