Vin și bucate tradiționale moldovenești, servite în Alaska. Varlamov, impresionat de restaurantul deschis de un cuplu de moldoveni

Cușma lui Guguță, mămăliga și sarmalele sunt servite nu doar în Moldova, dar și în … Alaska. Afacerea, care are și o denumire specială – „Soba” – a fost pusă pe roate, încă în 2018, de un cuplu de moldoveni, stabilit în SUA. Singurul restaurant moldovenesc din zonă a fost vizitat recent și de bloggerul rus Ilya Varlamov, care se autoproclamă drept „ambasadorul vinului moldovenesc”. Varlamov, declarat „agent străin” de Moscova, a gustat din bucatele tradiționale și a servit din licoarea lui Bachus, iar apoi a spus ce l-a impresionat cel mai mult, pe contul său de Instagram.

Instagram/varlamov
Instagram/varlamov

Restaurantul cu bucate tradiționale moldovenești a fost deschis în anul 2018, de un cuplu de moldoveni care s-a stabilit în zonă în anul 2009.

„În 2018 am înființat restaurantul nostru de vis, care ne permite să împărtășim rețete, tradiții și cultura din Moldova până în Alaska. (…) Poate că nu suntem perfecți, dar ne străduim să fim așa. Vă mulțumim fiecăruia dintre voi pentru că ne-ați permis să vă servim” – menționează site-ul oficial al restaurantului „Soba”, deschis de cuplul de moldoveni în Alaska.

Dintre mâncărurile tradiționale moldovenești, restaurantul servește: plăcinte, sarmale, zeamă, prăjitură Guguță și altele etc.

Anterior, doi bloggeri populari din România, care promovează călătoriile, Andreea și Ion, au vizitat restaurantul „Soba”. „Asta chiar n-ați mai auzit-o – să mănânci mămăligă în Alaska la un restaurant”, au menționat călătorii de peste Prut când au văzut bucatele din meniu.

De menționat că Ilya Varlamov, care a vizitat Moldova la sfârșitul lunii mai, a declarat într-un interviu acordat lui Dorin Galben că se consideră „principalul ambasador al vinului moldovenesc”. Varlamov a menționat că preferă să bea vin moldovenesc în țările pe care le vizitează și unde acesta se găsește, or, spune el, este important să susții producătorii locali, care și-au îmbunătățit produsele, odată cu embargoul impus de Rusia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: