Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, s-a arătat nemulțumit de foștii săi colegi socialiști, după ce fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău a propus aprobarea unui proiect cu privire la alocarea mijloacelor bănești din bugetul municipal pentru stingerea datoriei SA „Apă-Canal Chișinău” față de compania „Premier Energy”. „Aici apare cineva care
Eugeniu Rurac, candidat la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, s-a retras din concurs. Membrii Comisiei speciale de preselecție a candidaților au luat act de cerere în cadrul ședinței din 1 februarie. În ședință s-au întrunit doar trei din cei cinci membri
Apropiații ex-președintelui Georgiei Mihail Saakașvili au publicat pe 1 februarie imagini cu politicianul, în timp ce acesta s-a alăturat online unei ședințe de judăcată. Data filmării nu a fost specificată, scrie rbc. Cu o zi înainte, susținătorii lui Saakașvili au spus că fostul președinte a fost transferat la terapie intensivă
De „Ziua internațională a cititului împreună“, redacția NM a decis să afle preferințele moldovenilor în cărți. Clasamentul reprezintă topul celor mai cumpărate cărți în 2022 și ne-a fost oferit de o rețea de librării din Republica Moldova. Majoritatea cărților le aparțin autorilor români. În topul celor mai citite cărți, rămâne
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, îndeamnă cetățenii, care dețin informații despre acte de corupție, să facă un denunț sau să depună o plângere în acest sens la organele competente. Totodată, Drăgălin le-a explicat oamenilor că comentariile de pe rețelele de socializare nu sunt urmărite de procurori și astfel nu reprezintă
Adjunctul Veronicăi Drăgălin, procurorul Mihail Ivanov, a depus o plângere la Procuratură prin care cere tragerea la răspundere a persoanelor care i-au accesat datele cu caracter personal. Informația a fost confirmată pentru NM de către Procuratura Anticorupție. „Confirmăm adresarea unei plângeri cu privire la accesarea datelor cu caracter personal, plângerea
Lucrările de construcție la una dintre căile de acces către Arena Chișinău vor costa 16,5 mln de lei și ar urma să fie finalizate în luna mai a anului curent. Informația se conține într-o notă informativă a Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), emisă la solicitarea Moldpres. Conform proiectului, accesul
Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, recunoaște că a avut câteva întrevederi cu omul de afaceri Veaceslav Platon. Totuși, politicianul susține că nu a fost finanțat de acesta niciodată. Declarațiile au fost făcute publice pe 30 ianuarie la emisiunea „Новая неделя” de la TV8. „Da, m-am întâlnit cu Platon o
Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, vine într-o vizită de lucru la Chișinău. Mâine, oficialul din Georgia se va întâlni cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu. Șefa guvernului danez va face o scurtă oprire în Republica Moldova în cadrul vizitei sale în Ucraina. După întrevedere, la ora 09:10, vor susține o conferință
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco susține că dacă membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor decide, în cadrul ședinței din 31 ianuarie, anularea concursului pentru șefia PCCOCS, atunci concursul ar putea fi reluat aproximativ după trei luni de zile, când CSP va trece prin procedura de pre-vetting. Declarațiile au fost făcute