Ultimele materiale

Primăria municipiului Chișinău a anunțat unde vor staționa astăzi, 21 iunie, cele două puncte mobile de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, troleibuzul va fi în sectorul Buiucani, pe str. Calea Ieșilor, în preajma Parcului „Alunelul”. Autobuzul se va deplasa în orașul Codru, pe str. Costiujeni 1G, CMP „SinBioDan”. Atât troleibuzul, cât

De la începutul anului 2021 și până pe data de 20 iunie, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au aplicat amenzi în valoare de peste 8 milioane de lei. Astfel, în perioada menționată, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa

Alegerile parlamentare din Armenia au fost câștigate de partidul premierului Nikol Pashinyan, informează BBC. După numărarea a 100% din buletinele de vot, partidul lui Pashinyan a acumulat 53,92% din voturi. Rivalul său, blocul „Armenia”, condus de fostul președinte Robert Kocharyan, a obținut 21,04% din voturi. Blocul „Armenia” a declarat deja

49 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 6238 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 256 103. Din numărul total de cazuri, niciunul nu e în rândul lucrătorilor medicali. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești,

În cadrul Forumului de Diplomație de la Antalya, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu Dmytro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. În acest context, Aurescu i-a cerut țării vecine să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe

În orașul Antwerpen din Belgia s-a prăbușit o clădire aflată în construcție. Printre victime se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, informează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit sursei citate, echipa Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu patronul societății

În cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut o întrevedere cu Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul turc al Afacerilor Externe. Oficialii au discutat despre mai multe subiecte de pe agenda bilaterală moldo-turcă. Aureliu Ciocoi și Mevlüt Çavuşoğlu au evidențiat importanța organizării, în a doua jumătate a anului,

La întoarcerea din Italia, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua luni, 21 iunie, o vizită oficială în Polonia, la invitația omologului său polonez. La Varșovia, Maia Sandu va avea o întrevedere cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, după care vor avea loc discuții plenare ale delegațiilor celor două state. La

În acest weekend, pe 19 și 20 iunie, în sectoarele capitalei vor avea loc diverse manifestări cultural-artistice în aer liber, informează Primăria Chișinău. Iată care este programul activităților: Sâmbătă, 19 iunie: Parcul Public „Alunelul” – manifestare cultural-artistică cu genericul: „Prin creație spre stele”. Vor fi organizate ateliere practice, activități cognitiv-distractive

În centrul capitalei a avut loc un marș în susținerea familiei tradiționale, astăzi, 19 iunie. La manifestație au participat zeci de persoane, printre care și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Manifestanții au scandat „tata, mama și eu suntem o familie prietenoasă”.  Anterior, președintele PSRM, Igor Dodon,

x
x