ANTA

De la începutul anului, ANTA a aplicat amenzi în valoare de peste 8 milioane de lei

De la începutul anului 2021 și până pe data de 20 iunie, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au aplicat amenzi în valoare de peste 8 milioane de lei. 

Astfel, în perioada menționată, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 2496 procese-verbale cu privire la contravenție. Valoarea amenzilor constituie 8 320 050 lei.

Totodată, în privința a 549 de șoferi a fost aplicată măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.

În acest sens, ANTA atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară și să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: