Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, acțiunile și manifestările cultural-artistice dedicate Zilei Internaționale a Copiilor au fost amânate pentru ziua de sâmbătă, 5 iunie. Astfel, activitățile planificate vor fi desfășurate în același locații și la interval orar stabilit anterior. Iată care este programul activităților: 10:00-16:00 – Cei mici sunt invitați pe
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a venit cu o reacție după ce cinci primari și un consilier raional au anunțat că părăsesc rândurile formațiunii. „Borsetka a ajuns și la Strășeni și, așa cum spuneam anterior, a convins câțiva foști colegi să aleagă banul în locul faptelor. PDM a susținut Strășeniul
Primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, este de părere că organele de drept ar trebuie să se expună dacă au fost încălcate măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în timpul concertului susținut de interpretul rus Morgenshtern. „Ține de organizatorii evenimentului. Dacă mă întrebați cine sunt, chiar nu cunosc. Dacă s-au încălcat
China va permite cuplurilor să aibă cel mult trei copii. O decizie în acest sens a fost luată de președintele Xi Jinping și vine în contextul în care rata natalității a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani, notează Digi24 cu referire la BBC. Ultimul recensământ a arătat că populația
România a anulat restricțiile privind intrarea în țară a cetățenilor străini și apatrizilor. Prin urmare, cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei, începând cu 1 iunie 2021. Având în vedere că Republica Moldova face parte din „zona verde”, la intrarea în România,
Platforma Demnitate și Adevăr a fost înregistrată în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Comisiei Electorale Centrale (CEC), astăzi, 31 mai. În acest context, a fost înregistrat simbolul electoral al concurentului pentru imprimare în
O parcare multietajată va fi construită în centrul capitalei, pe strada 31 august 1989. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul mun. Chișinău, Ion Ceban. „Avem un parteneriat tripartit: Universitatea Tehnică, Primăria mun. Chișinău și agentul economic, care urmează să implementeze prima parcare supraetajată de acest tip”,
Bunuri în valoare de 5,5 milioane de lei au fost puse sub sechestru pe parcursul săptămânii precedente de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate în cadrul unei cauze penale, pornite pe fapte
Primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, a venit cu precizări referitor la majorarea impozitului pe bunuri imobiliare. Potrivit acestuia, Casa Națională de Asigurări Sociale nu a actualizat lista persoanelor care beneficiază de scutiri, iar din acest motiv, unii chișinăuieni au primit facturi mai mari. „Peste 78 de mii de proprietari sunt
Șase membri ai Organizației Teritoriale Strășeni ai Partidului Democrat au anunțat că părăsesc formațiunea. Mai exact, este vorba despre cinci primari și un consilier raional. „Aducem la cunoștința dvs. dle Preşedinte a OT Strășeni că o parte din primarii PDM, consilieri municipali, consilieri raionali, în contextul evenimentelor, care au loc