Ultimele materiale

Fost adjunct al ministrului Justiției din Polonia, căutat de autoritățile de la Varșovia, nu a intrat în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat controlate de autoritățile constituționale. Așa arată verificările preliminare raportate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit IGP, sunt întreprinse acțiuni suplimentare pentru a

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a dispus inițierea unui control al averii și intereselor personale în privința consilierului MAN în cadrul Consiliului municipal Chișinău, Ion Onța, cercetat penal pentru escrocherie. Totodată, ANI a refuzat inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către primarul municipiului

Un incendiu a izbucnit în seara de 12 august la gunoiștea din satul Selemet, raionul Cimișlia, și a afectat o suprafață de 40 de metri pătrați. Primara localității susține că focul ar fi fost aprins „aparent intenționat”, la doar câteva zile după un alt incendiu produs în aceeași locație. Edilul

Reforma „Restart în educație” ar urma să intre în vigoare din 2028 în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia. Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat pe 13 august că a transmis Parlamentului un set de amendamente la reformă, dintre care unul prevede ca aceasta să fie aplicată în

Activitatea a 52 de influenceri și vloggeri a fost în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. În timpul unei analize au fost identificate achiziții de bunuri, inclusiv imobile, precum și plecări în destinații turistice, fără declararea veniturilor. În urma ședințelor de conformare benevolă cu persoanele vizate, 75% dintre acestea au declarat

Un cetățean străin, suspectat de implicare în organizarea unui omor la comandă și căutat de autoritățile azere, a fost extrădat din Republica Moldova în Azerbaidjan. Despre aceasta a comunicat, pe 13 august, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, care a precizat că bărbatul fusese reținut în luna mai pe aeroportul

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, susține că restituirea banilor încasați de la o instituție este posibilă din punct de vedere legal și că o astfel de procedură este prevăzută în contabilitate. Declarația a fost făcută la ediția din 12 august a emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, în contextul cazului Anastasiei

O alertă de minare, care s-a dovedit a fi falsă, a dus la întârzierea mai multor curse pe Aeroportul din Chișinău. Alerta de minare a fost anunțată la ora 04:15, iar verificările s-au încheiat la ora 07:30. Alerta de minare a fost anunțată la ora 04:15, au comunicat reprezentanții aeroportului.

Locuitorii din 17 localități de lângă Nistru, din raioanele Căușeni și Anenii Noi, ar putea rămâne fără compensațiile la energia electrică și la gazele naturale. Măsura se regăsește în proiectul noii politici fiscale, potrivit căruia aceste compensații ar urma să fie acordate doar locuitorilor din șase localități afectate de consecințele

Notele de la examenele din clasa a IX-a și de la bacalaureat ar putea să nu mai fie afișate public în Republica Moldova. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că susține explorarea unei soluții digitale care „să asigure o mai mare anonimitate pentru toți”. În cadrul unor declarații

x
x