Pe 28 august a început perioada electorală a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, care vor avea loc pe 15 noiembrie. Perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși. Despre aceasta a comunicat Comisia Electorală Centrală. Potrivit instituției, campania electorală va începe pe
Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a declarat că prioritatea sa zero va fi aderarea la Uniunea Europeană, iar o altă prioritate – regândirea abordărilor în agricultură. Declarații în acest sens au fost făcute pe 28 august, după depunerea jurământului de învestire în funcție. „Prioritatea zero rămâne
Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, își dorește ca Republica Moldova „să fie cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume”. O declarație în acest sens a fost făcută pe 28 august, după depunerea jurământului de învestire în funcție. „Prioritatea zero este integrarea europeană și integrarea economiei
Premierul Vasile Tofan a declarat că cei doi noi miniștri, ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și ai Agriculturii și Industriei Alimentare, au mandate dificile, dar foarte importante. Totodată, a dat asigurări că Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun. Declarațiile au fost făcute pe 28 august,
Claudiu Năsui depune jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar Eugeniu Osmochescu – în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Ceremonia are loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a premierului, Vasile Tofan. Amintim că, pe 25 august, premierul
Aflat pe 27 august la Chișinău, președintele român, Nicușor Dan, a comentat investigația Recorder despre șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP) din România, Lucian Pahonțu. Nicușor Dan a declarat că orice persoană care a participat la reprimarea Revoluției din 1989 sau a Mineriadei din 1990 „din punct de vedere
469 de persoane au murit în urma inundațiilor. Cifra a fost anunțată în dimineața zilei de 28 august de poliția din Nepal. Peste 800 de persoane sunt date dispărute. În Tibet, potrivit presei chineze, au murit cel puțin trei persoane, iar peste 550 de oameni nu au mai putut fi
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, susțin o conferință de presă la sediul Președinției de la Chișinău. Nicușor Dan și Vladimir Zelenski întreprind o vizită la Chișinău cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței Republicii Moldova. Maia Sandu, Nicușor Dan și
Președintele României, Nicușor Dan, care efectuează o vizită la Chișinău, a anunțat că a discutat cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre securitate energetică, proiectele de interconectare, combaterea dezinformării, precum și despre necesitatea de a contracara presiunile venite din partea Rusiei. „Încălcarea spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o
În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău are loc parada militară dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova. La defilare participă peste 2 000 de militari din cadrul Armatei Naționale, precum și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției și Serviciului de Protecție și Pază de