Demisia ministrului Musteață Ministrul Agriculturii, Radu Musteață, și-a anunțat demisia după scandalul legat de vechile sale legături cu Partidul Democrat. Premierul Vasile Tofan i-a acceptat cererea, precizând că îi respectă decizia. Musteață a calificat plecarea sa drept „un gest de responsabilitate”, explicând că a dorit să păstreze încrederea societății în Guvern și
Guvernul Tofan: depunerea jurământului și felicitările Membrii noului Guvern al Republicii Moldova, condus de Vasile Tofan, au depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a noului Cabinet de miniștri și i-a îndemnat pe membrii Executivului să-și respecte promisiunile și să acorde prioritate procesului de integrare europeană. Premierii României și Ucrainei l-au felicitat pe Vasile Tofan cu ocazia preluării mandatului. La rândul său, fostul prim-ministru Alexandru Munteanu i-a urat succesorului său
Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune
O femeie a căzut într-o groapă, după ce trotuarul s-a surpat sub picioarele ei. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unei țevi care s-a spart, iar apa infiltrată a afectat structura terenului. Zona a fost îngrădită, iar muncitorii continuă lucrările pentru remedierea avariei și securizarea perimetrului. Incidentul s-a produs în
Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:
Guvernul Tofan: componența Cabinetului Majoritatea miniștrilor din actualul Guvern (12 din 16) ar putea să-și păstreze funcțiile. Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, a prezentat componența viitorului Cabinet de miniștri. Din noul Executiv nu vor face parte ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, ministrul Sănătății, Emil Ceban și ministrul Culturii, Cristian Jardan. Pentru aceste portofolii, Tofan a propus
Candidatul la funcția de premier: consultările Maiei Sandu, PAS și opoziția La o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu, partidul de guvernare PAS s-a decis, în sfârșit, asupra candidatului pentru funcția de prim-ministru. De această dată, alegerea nu a fost o surpriză. Numele omului de afaceri Vasile Tofan apărea aproape de fiecare dată când, în perioada guvernării PAS, funcția de premier devenea vacantă. Despre ce se poate aștepta
Moldova și UE Uniunea Europeană a invitat Republica Moldova să își prezinte poziția de negociere privind cel de-al șaselea cluster, «Relații externe», în cadrul negocierilor de aderare la UE. Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că țara «este pregătită pentru acest pas de mai bine de un an». Între timp, Parlamentul European a cerut accelerarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE pentru toate clusterele
Pizza, kebabul și cafeaua s-ar putea scumpi cu până la 15% în Moldova, dacă va fi aprobat proiectul noii politici bugetar-fiscale, propusă de Ministerul Finanțelor. Despre aceste calcule preliminare au vorbit experții din domeniu în cadrul unei mese rotunde organizate de platforma „Agenda Națională de Business” pe 23 iunie. Reprezentanții
Moldova și UE Uniunea Europeană a deschis primul cluster de negocieri pre-aderare pentru Moldova și Ucraina. Premierul Alexandru Munteanu a calificat momentul drept unul «istoric», iar Președinta Maia Sandu a declarat că aderarea Moldovei la UE «nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate». Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un mesaj înregistrat pe aeroportul din Chișinău, a afirmat că Ucraina și Moldova «avansează împreună pe calea integrării europene». Fotoliul de primar al Chișinăului