
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
În Republica Moldova au fost confirmate încă 406 cazuri de infectare cu COVID-19. Informația a fost prezentată joi, 11 iunie, de secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Constantin Rîmiș. Astfel, bilanțul a urcat la 10 727 de îmbolnăviri. De asemenea, astăzi au fost înregistrate 4 decese. În total, au fost
Proiectul de lege privind organizațiile necomerciale a fost votat în ședința din 11 iunie a parlamentului, în lectura a doua. Inițiativa a fost susținută de 95 de deputați. Discuțiile au durat multă vreme, întrucât deputații au avut divergențe în privința mai multor amendamente din această lege. Astfel, în lectura a
Un bărbat de 37 de ani care s-a infectat cu COVID-19 și a fost spitalizat la terapie intensivă, în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a povestit prin ce a trecut. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită. „Mă simțeam rău, probabil din cauza insuficienței de oxigen. Am început să tremur,
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a depus un demers privind suspendarea executării sentinței de către omul de afaceri Veaceslav Platon, scrie Deschide.md. Contactați de NM, reprezentanții Procuraturii Generale răspuns că nu comentează, deocamdată, informațiile. Potrivit jurnaliștilor, demersul lui Stoianoglo a fost depus la judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Judecătorul care ar urma
Comisia Europeană a recomandat deschiderea frontierelor externe ale Uniunii Europene din 1 iulie și a chemat statele membre ale comunității să formeze lista țărilor, pentru cetățenii cărora vor fi scoase restricțiile. În același timp, din 15 iunie vor fi ridicate restricțiile de călătorie în interiorul comunității. Comisia Europeană menționează că
Agresorii familiali vor putea fi monitorizați electronic, cu brățară instalată la mână sau la picior. Parlamentul a votat, în ședința din 11 iunie, un proiect de lege pentru modificarea mai multor acte normative în acest sens, în I și a II-a lectură. Proiectul propune monitorizarea electronică a agresorilor familiali, cu
Statul va oferi gratuit veteranilor de război prima de asigurare medicală obligatorie. Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, câteva proiecte pentru protecția socială suplimentară a unor categorii de cetățeni, în prima lectură. Astfel, se propune ca veteranilor de război să li se atribuie statut de persoană asigurată de
În Republica Moldova, bolile cardiovasculare au o rată a mortalității aproape dublă față de media europeană, iar până la o jumătate din populația adultă a țării are tensiune arterială crescută, fără diferențe între sexe. Totodată, 56% din populația cu vârsta de peste 18 ani este supraponderală și din aceasta –
Curtea de Apel Chișinău a respins pe 11 iunie, ca neîntemeiat, recursul Procuraturii Anticorupție împotriva hotărârii judecătorului de instrucție prin care cinci din șase demersuri de aplicare a sechestrului pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc au fost respinse. Acum două săptămâni, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana a admis doar 1 din
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI (IGSU) a lansat astăzi o campanie de prevenire a cazurilor de înec. Aceasta se va desfășura în toate raioanele țării pe parcursul perioadei estivale. Evenimentul de lansare a avut loc la stația de salvare de pe lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău.