
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Întreprinderile municipiului Chișinău au înregistrat un profit total de 23 mln de lei, anul trecut. Cea mai profitabilă s-a dovedit a fi Piața Centrală – 9 mln de lei. La polul opus la capitolul încasări este Chișinău-Proiect, cu pierderi de 2,6 mln lei. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței
Procedura de reglementare amiabilă în privința activistului civic, Anatol Mătăsaru, a fost sistată, iar plângerea sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost declarată inadmisibilă. Informația a fost publicată luni, 17 februarie, de către avocatul Vladislav Gribincea, pe pagina sa de Facebook. Potrivit lui Gribincea, Mătăsaru a depus o
Un bărbat care se afla în închisoare a fost deposedat de apartament în cadrul unei scheme puse la cale de trei indivizi. Potrivit unui comunicat publicat pe 17 februarie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), etse vorba despre aceeași grupare specializată în escrocherie imobiliară, despre
Doi angajaţi ai Inspectoratului pentru Protecţia Mediului au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA). Potrivit unui comunicat publicat în data de 17 februarie, aceștia sunt bănuiți că au primit mită în mărime de 60 000 de lei de la şeful unui ocol silvic pentru a trece cu vederea încălcările
Guvernul modifică prevederile programului Prima Casă. Într-o postare publicată în data de 17 februarie pe pagina sa de Facebook, șeful executivului a precizat că vârsta de eligibilitate a potențialilor beneficiari va fi până la 50 de ani și nu până la 45, ca în prezent. Totodată, potrivit noilor prevederi, contribuția
Cheltuielile pentru reparația Casei-muzeu „A.S. Pușkin” din Chișinău vor fi acoperite de către Igor Ceaika, ambasadorul de afaceri în Moldova al Asociaţiei „Delovaia Rossia” și fiul fostului procuror general al Rusiei. Anunțul a fost făcut luni, 17 februarie, de către președintele Igor Dodon. „Bugetul municipal și cel de stat pentru
Vicepreședintele parlamentului, deputatul fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, a criticat dur atitudinea președintelui Republicii Moldova față de ambasadorii acreditați la Chișinău. Într-o conferință de presă din 17 februarie, Popșoi a calificat mesajul de săptămâna trecută a șefului statului drept „un atac suburban, ieșit totalmente din cutuma diplomatică”.
Premierul Ion Chicu susține că parlamentul este cel care trebuie să decidă dacă moratoriul în privința Programului Cetățeniei prin Investiții, care expiră săptămâna curentă, va fi sau nu prelungit. Declarația a fost făcută de către șeful executivului luni, 17 februarie, după întâlnirea tradițională de la începutul săptămânii cu șeful statului
Persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul partidelor politice vor avea interdicție de a deține televiziuni sau de a fi beneficiari ai acestora. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată de către deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca. Anunțul a fost făcut
Marți, 18 februarie, premierul Ion Chicu va avea o întrevedere cu Luc Devigne, înaltul oficial al Comisiei Uniunii Europene, care va efectua o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de șeful executivului, în cadrul conferinței de presă din 17 februarie, după înâlnirea tradițională cu șeful statului și speakerul