PCCOCS

Un deținut a rămas fără casă din cauza unor escroci imobiliari

Un bărbat care se afla în închisoare a fost deposedat de apartament în cadrul unei scheme puse la cale de trei indivizi. Potrivit unui comunicat publicat pe 17 februarie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), etse vorba despre aceeași grupare specializată în escrocherie imobiliară, despre care Procuratura anunțase la 23 mai 2019 că a fost trimis în judecată.

Un alt episod al acțiunilor ilegale ale membrilor acestui grup a fost supus investigațiilor în a doua jumătate a anului precedent. Cauza a fost pornită la demersul unui cetățean din Chișinău aflat atunci în detenție, care avea o cotă parte în locuința de care a fost deposedat în anul 2013. În urma măsurilor întreprinse și acțiunilor de urmărire penală recent efectuate, pe caz au fost identificate  trei persoane participante la infracțiune, toți membri ai acestui grup criminal organizat.

Aceștia au convins un om al străzii să figureze ca proprietar al locuinței în cauză, într-un document de vânzare-cumpărare antedatat. Mai exact, prin acel document fals, cetățeanul care a depus demersul, sora și mama acestuia (pe când încă erau în viață) i-ar fi vândut așa-numitului proprietar locuința, în 2010. Ulterior, aceștia au înstrăinat imobilul, prin intermediul unei agenții imobiliare.

La această etapă, situația în care s-a pomenit cetățeanul face obiectul unei cauze civile examinate în instanța de judecată, în cadrul căreia urmează să fie stabilită legalitatea tranzacțiilor de vânzare a imobilului de către alți trei proprietari ulteriori.

De asemenea, oamenii legii urmează să stbailească dacă în schemă figurează și alți complici, dar și alte victime.

Vă rugăm să ne susțineți cu un like la pagina de Facebook. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: