Stela Untila

Redactor-șef NewsMaker

[email protected]


La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.

Ultimele materiale

Pe rețelele de socializare au apărut anunțuri cu sigla unei bănci comerciale din Republica Moldova, în care apar și fotografiile președintei țării Maia Sandu și premierului Natalia Gavrilița. Utilizatorii sunt îndemnați să participe la „un proiect de investiții”, urmând să își crească veniturile cu sume care ar porni de al

Președinta interimară a Curții Supreme de Justiție (CSJ) Tamara Chișca-Doneva, suspendată din funcție în luna aprilie, după ce a fost vizată în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, a fost scoasă de sub urmărire penală. Informația a fost confirmată de Procuratura Anticorupție pe 5 octombrie. În martie

Fostul șef al „Roscosmos” Dmitrii Rogozin a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare pe fundalul unei mașini de luptă cu inscripția „Z”. Acesta susține că fotografia a fost făcută pe prima linie a frontului, în regiunea Zaporojie din Ucraina. „Acum îmi doresc ca visul meu despre

Șeful Executivului nerecunoscut de la Tiraspol Alexandr Rozenberg a acuzat compania Moldovagaz că ar bloca inițiativele regiunii de a beneficia de gaz natural direct din Rusia. În replică, șeful Moldovagaz Vadim Ceban a precizat că întreprinderea pe care o conduce respectă legislația țării și că, în aceste condiții, livrările directe

Foștii președinți și prim-miniștri ar putea rămâne fără protecție de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat și înregistrat în Parlament de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp. Acesta a argumentat că nu există argumente ce ar demonstra că foștii demnitari sunt expuși pericolului

Guvernul Republicii Moldova a publicat proiectului Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova cu privire la măsurile necesare pentru reducerea consumului de resurse energetice și evitarea întreruperilor de energie electrică. Reprezentanții Executivului au supus documentul consultărilor publice. Printre măsurile propuse se numără renunțarea la utilizarea liftului în anumite

Comisia de la Veneția consideră că decizia adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2022, prin care s-au interzis simbolurile invaziei ruse în Ucraina, respectă cerințele de legalitate, legitimitate și proporționalitate. Concluzia a fost publicată pe 24 octombrie. Experții Comisiei de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din

Manifestanții care rămân în fața Procuraturii Generale și-ar satisface necesitățile fiziologice chiar în parcare. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că a fost sesizată de către un bărbat și că documentează cazul. „Cu puțin timp în urmă am fost sesizați de un bărbat, prin intermediul numărului unic de urgență

Procuratura Anticorupție a oferit detalii despre cauza penală în care sunt investigate acțiunile pretins ilegale de finanțare ilegală a Partidului Politic „ȘOR”. Potrivit oamenilor legii, în prezent, cinci dintre persoanele reținute săptămâna trecută au fost plasate în arest preventiv în penitenciar, iar 17 – în arest la domiciliu. În cazul

La locul întrunirii din centrul capitalei s-a prezentat un grup de tineri revoltați și nemulțumiți de faptul că nu au primit banii promiși pentru protestul de ieri. Informația a fost făcută publică, pe 24 octombrie, de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii documentează cazul. Potrivit

x
x