magistrat.md

Procuratura Anticorupție confirmă: Judecătoarea Tamara Chișca-Doneva, bănuită de îmbogățire ilicită, a fost scoasă de sub urmărire penală

Președinta interimară a Curții Supreme de Justiție (CSJ) Tamara Chișca-Doneva, suspendată din funcție în luna aprilie, după ce a fost vizată în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, a fost scoasă de sub urmărire penală. Informația a fost confirmată de Procuratura Anticorupție pe 5 octombrie.

În martie 2022, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții la biroul, domiciliul și automobilul președintei interimare a CSJ, vizată în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite. Consiliul Superior al Magistraturii a eliberat acordul pentru efectuarea perchezițiilor, la solicitarea procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală desfășurate, în privința magistratei nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrângere. Ulterior, judecătoarea a fost recunoscută în calitate de bănuită în cauza penală pornită pentru îmbogățire ilicită.

În realizarea investigațiilor pe caz a fost supusă verificării toată informația lansată în mass-media, precum și cele obținute în cursul realizării urmăririi penale, a precizat Procuratura. În cadrul urmăririi penale a fost dispusă Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) efectuarea investigațiilor financiare paralele în vederea determinării cuantumului veniturilor obținute și cheltuielilor realizate de judecătoare în perioada exercitării funcției de demnitate publică, identificării surselor de venit nedeclarate și a bunurilor deținute personal sau prin terți pe teritoriul Republicii Moldova sau în alte jurisdicții.

„Analizând în ansamblu materialul probator administrat, în coraport cu rezultatele investigații financiare paralele realizate de ARBI în cauza vizată, până la etapa expirării termenului de bănuit, 22 septembrie 2022, se constată că nu au fost identificate probe ce ar statua decizia de punere sub învinuire. Ca urmare, s-a decis scoaterea de sub urmărire penală a bănuitei, dar cu continuarea urmăririi penale deoarece au fost dispuse acțiuni procesuale ce nu au fost finalizate până la data de 22 septembrie”, se arată în declarația Procuraturii.

În cazul în care vor fi dobândite probe noi, ce nu au fost cunoscute la momentul scoaterii de sub urmărire penală, procuratura va întreprinde acțiunile ce se impun de lege, au mai precizat reprezentanții instituției.

Amintim că statutul de bănuit poate fi atribuit unei persoane pentru un termen maxim de 6 luni.

***

La sfârșitul lunii martie, Procuratura a precizat că magistrata este suspectată că, în perioada anilor 2014-2021, deținând funcția de judecător, inclusiv exercitând funcții administrative în cadrul instanțelor judecătorești, a obținut o mărire substanțială a patrimoniului său și a membrilor familiei sale, care nu ar putea fi justificată rezonabil în raport cu veniturile sale realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute. În rezultatul perchezițiilor efectuate, procurorii anticorupție au ridicat din biroul magistratului, telefonul mobil și informația din calculator.

Cine este Tamara Chișcă-Doneva?

Tamara Chișcă-Doneva este judecătoare din 1987, iar din 2003 lucrează la CSJ. În perioada 2005-2020, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Moldova de 14 ori în dosarele examinate de colegiul de judecători din care a făcut parte Chișcă-Doneva. Printre acestea este și cunoscutul dosar „Gemenii”, în care Moldova a fost obligată să plătească compensații de 70 mln de lei.

Potrivit declarației sale de avere, salariul judecătoarei Chișcă-Doneva, în 2019, a constituit 320,9 mii de lei, iar pensia – 162,240 mii de lei. Aceasta deține o casă cu suprafața de 145 metri pătrați, estimată la 308 mii de lei, pe care a privatizat-o în 2008. De asemenea, a moștenit o locuință cu suprafața de 50 metri pătrați. Magistrata și-a cumpărat în 2019 un automobil marca Toyota Corolla estimat la 100 mii de lei. De asemenea, aceasta deține câteva terenuri de pământ și mai multe conturi bancare.

În vara lui 2020, Chișcă-Doneva a câștigat concursul pentru funcția de vicepreședinte al CSJ, organizat de CSM. Pe 12 martie, parlamentul a aprobat numirea acesteia în funcție, în pofida criticilor opoziției. 

După ce oamenii legii au dispus cercetarea acesteia pentru îmbogățire ilicită, în aprilie 2022, Chișca-Doneva a fost suspendată din funcția de vicepreședintă a CSJ.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: