Prim-ministra Natalia Gavrilița va întreprinde săptămâna viitoare o vizită de lucru la Berlin, unde va participa la o ședință organizată de Franța, Germania și România. În cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, premierul a declarat că va solicita finanțare adițională, inclusiv nerambursabilă, pentru ca Guvernul să poată oferi ajutor
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a înregistrat un proiect de hotărâre prin care se înaintează votul de neîncredere conducerii Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, după ce guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a fost audiat în plenul Legislativului. Batrîncea a declarat că
O delegație a Parlamentului European va întreprinde o vizită în Republica Moldova, pe 31 martie – 2 aprilie. Delegația de nivel înalt va fi condusă de vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe, Urmas Paet, și de președinta Subcomisiei pentru securitate și apărare, Nathalie Loiseau. „Ne vom exprima solidaritatea cu Republica Moldova
O parte din stocurile de ajutoare umanitare acordate Republicii Moldova, pentru gestionarea crizei refugiaților vor fi redirecționate către autoritățile din Ucraina, în calitate de asistență internațională. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița. De asemenea, lotul de ajutor va include
Din 1 aprilie 2022, părinții pot depune actele pentru înscrierea copiilor în clasa I, care în mod tradițional, se va desfășura în două etape. Anunțul a fost publicat de Ministerul Educației și Cercetării pe 31 martie. Prima etapă va fi organizată în perioada 1 aprilie – 13 iunie. În această
Legislativul a votat, astăzi, declararea zilei de 14 februarie – Ziua națională a lecturii. Proiectul, care prevede modificarea Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă din Republica Moldova, a fost susținut cu votul a 79 de deputați. Deputata Angela Munteanu-Pojoga, unul dintre
Magistrații Judecătoriei Chișinău au schimbat măsura de arest pentru 3 foști deputați, acuzați de îmbogățire ilicită. Judecătorii au dispus pe 31 martie plasarea acestora în arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile. Informația a fost confirmată de Procuratura Anticorupție. Ținând cont de deciziile instanței de judecată, procurorii anticorupție
Președintele Vladimir Putin a semnat joi un decret prin care ordonă încorporarea a 134.500 de noi recruți în armată, ca parte a proiectului anual de primăvară al Rusiei. Ministerul Apărării a anunțat însă că încorporarea nu are nimic de-a face cu războiul din Ucraina, scrie Reuters. Ordinul a venit la
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan intenționează să organizeze o întâlnire cu președinții Ucrainei și Rusiei, Vladimir Zelenski și Vladimir Putin. Erdogan a vorbit despre acest lucru pe 31 martie, la o întâlnire cu jurnaliştii, menţionând că Turcia ar fi bucuroasă să contribuie la sfârşitul războiului. „Discuțiile care au avut loc
Judecătoarea Olesea Țurcan, care se află în acest moment în afara țării, a venit cu o reacție la perchezițiile de la biroul său din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, subliniind că aceasta „este o acțiune procesuală ilegală, iar probele sunt nule”, transmite Replicamedia. „Percheziția efectuată în biroul de serviciu în