Andrei Mardari / NewsMaker

Gavrilița merge săptămâna viitoare la Berlin: „Vom discuta diverse scenarii și vom solicita finanțare adițională”

Prim-ministra Natalia Gavrilița va întreprinde săptămâna viitoare o vizită de lucru la Berlin, unde va participa la o ședință organizată de Franța, Germania și România. În cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, premierul a declarat că va solicita finanțare adițională, inclusiv nerambursabilă, pentru ca Guvernul să poată oferi ajutor cetățenilor „în aceste timpuri dificile”.

„Se vor discuta problemele Moldovei nu doar în ceea ce ține de refugiați, dar și impactul economic și social al războiului din Ucraina asupra Moldovei și vom discuta diverse scenarii și vom solicita finanțare adițională, inclusiv nerambursabilă, ca cetățenii moldovenii să fie ajutați de Guvern în această criză și în aceste timpuri complicate, pe care nu ni le-am dorit și pe care, din păcate, suntem nevoiți să le trecem”, a spus Natalia Gavrilița.

Totodată, premierul a declarat că la nivel internațional, imaginea Republicii Moldova s-a îmbunătățit.

„Până acum, la nivel internațional, despre Republica Moldova se știa că este țara din care s-a furat miliardul, ca țara unde înflorește corupția și ca cea mai săracă țară. Acum, vă spun cu certitudine că avem o cu totul altă atitudine. Chiar și în presa internațională suntem recunoscuți ca țara care a reușit să primească pe cap de locuitor cel mai mare număr de refugiați și suntem cunoscuți ca țara mică cu inimă mare. Sunt convinsă că acest lucru ne va ajuta în procesul de integrare europeană și în procesul de accesare a unor fonduri europene”, afirmă Natalia Gavrililța.

Amintim că România va co-organiza, pe 5 aprilie, la Berlin, alături de Germania şi Franţa, o conferinţă internaţională pentru a stimula sprijinul internaţional pentru Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Indonezia, lovită de un cutremur de 7,7 grade: cel puțin 38 de persoane au murit

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,7 grade a lovit sâmbătă, 15 august, zona de coastă a insulei Flores din Indonezia, provocând moartea a cel puțin 38 de persoane. Alte șase persoane au fost rănite, iar două sunt în continuare date dispărute, transmite Deutsche Welle.

Conform Serviciului Geologic al SUA, seismul s-a produs dimineața, la o adâncime de aproximativ 10 kilometri. Epicentrul a fost localizat la circa 70 de kilometri nord-vest de orașul Ende, din provincia Nusa Tenggara de Est. După cutremurul principal au urmat mai multe replici puternice.

Alunecări de teren și pagube importante

Cele mai afectate au fost districtele Sikka, Manggarai de Vest și Manggarai de Est. Reprezentanții serviciilor de salvare au declarat că o parte dintre victime și-au pierdut viața în urma alunecărilor de teren declanșate de seism.

Cutremurul a provocat prăbușirea și avarierea mai multor locuințe, clădiri publice și obiective de infrastructură. În unele zone au fost înregistrate întreruperi ale energiei electrice și ale comunicațiilor, ceea ce îngreunează intervențiile echipelor de salvare.

Autoritățile indoneziene au emis inițial o avertizare de tsunami și au cerut locuitorilor din zonele de coastă să se evacueze. Ulterior, avertizarea a fost ridicată după ce monitorizarea nivelului mării nu a indicat riscuri pentru litoral. Cu toate acestea, aproximativ 2 000 de persoane au fost evacuate preventiv și adăpostite în centre temporare.

O regiune expusă frecvent cutremurelor

Insula Flores face parte din arhipelagul Nusa Tenggara de Est și este una dintre cele peste 17 000 de insule ale Indoneziei. Regiunea este cunoscută și ca destinație turistică, datorită apropierii de Parcul Național Komodo.

Indonezia se află pe „Inelul de Foc al Pacificului”, una dintre cele mai active zone seismice și vulcanice de pe glob, unde cutremurele și erupțiile vulcanice sunt frecvente.

Flores a mai fost afectată de dezastre majore în trecut. În 1992, un cutremur puternic a generat un tsunami care a provocat moartea a aproximativ 2 500 de persoane. În 2018, un alt seism major, cu magnitudinea de 7,5 grade, a declanșat un tsunami devastator care a distrus numeroase localități de coastă și a făcut peste 4 400 de victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: