În perioada 14-18 martie 2022, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii pe numele unui fost ministru al Justiției. Este vorba despre Vladimir Cebotari, un exponent al PDM, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit ANI, Cebotari împreună cu soția sa nu a inclus averea completă în declarațiile
Una dintre cele mai mari treceri subterane din capitală a intrat în reparaţie. Este vorba despre pasajul subteran din str. Ion Creangă 2, intersecţie cu bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în preajma Universităţii Pedagogice. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, pe 19 martie. „Aceasta nu a
Fostul fotbalist David Beckham și-a cedat contul de Instagram, unde are 71,5 milioane de urmăritori, unei doctorițe din Harkov. Anunțul a fost făcut pe rețeaua de socializare chiar de Beckham. Drept urmare, în cursul zilei de duminică, 20 martie, pe Instagram Stories, au fost postate videoclipuri și fotografii din maternitatea
Bulgaria avertizează cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi care pun în pericol traficul maritim, scrie Agerpres. Potrivit autorităților de la Sofia, dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”.
Ucraina a respins apelurile ruseşti ca forţele ucrainene din Mariupol să depună armele și să predea orașul Rusiei. Consilierul primarului din Mariupol Petr Andrușcenco, citat de un portal ucrainesc, a menționat că rușii așteaptă un răspuns până mâine dimineață. „Rusia propune primăriei din Mariupol să treacă de partea Rusiei. Le-a
Președinta Maia Sandu a anunțat, pe 21 martie, despre lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul european”. Astfel, primăriile pot depune propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală. Șefa statului a
Vești bune la început de săptămână. Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) a publicat noile tarife pentru 22 martie, care sunt mai mici comparativ cu zilele anterioare. Benzina și motorina se ieftinește cu 0,12 bani. Astfel, șoferii vor trebui să achite pentru un litru de benzină 27,40 lei, iar pentru
Un avion de tip Boeing 737-800 al companiei aeriene China Eastern s-a prăbuşit luni cu 133 de persoane la bord în regiunea Guangxi, în sudul Chinei. Informații în acest sens au fost prezentate la televiziunea de stat CCTV, citată de Reuters. Avionul, care decolase la ora locală 13:15, efectua o
Premierul Marii Britanii Boris Johnson, a declarat, pe 19 martie, că „sfârșitul libertății din Ucraina, va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova. Johnson mai consideră că, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o „greşeală catastrofală” atunci când a invadat Ucraina. „Sfârșitul libertății în Ucraina
Bulgaria nu va negocia cu Gazprom un nou contract de furnizare a gazelor naturale. Pe fondul războiului din Ucraina, autoritățile de acolo, vor analiza alte alternative de livrare a gazelor și ia în considerare un contract cu Uniunea Europeană, a evita un deficit. Declarațiile au fost făcute, pe 19 martie,