Ultimele materiale

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenski, a adresat o scrisoare deschisă către toată mass-media mondială. Ea îndeamnă jurnaliștii să relateze adevărul și declară că războiul din Ucraina este unul al Europei și la granițele UE. Între timp, solicită ajutoare umanitare și de securitate pentru cei care vor să fugă din

Autoritățile moldovenești anunță, pe 9 martie, despre crearea coridoarelor umanitare de tranzit prin România spre Uniunea Europeană. Acestea au menirea de a gestiona fluxul de refugiați. Astfel, la Gara provizorie de la Palanca au ajuns 8 autocare din România, care vor transporta peste 200 de refugiați spre Huși. De acolo,

Procurorii au destructurat un grup infracțional care a scos din țară, prin contrabandă, alcool etilic în sumă de 18 milioane lei. Acesta era transportat în Ucraina fără timbre de acciz, informează, pe 9 martie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. În acest caz au fost efectuate 40 de

Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri plafon pentru 10 martie, care arată că benzina și motorina se scumpesc semnificativ. Un litru de benzină va costa cu 0,99 bani mai mult decât astăzi, ajungând la 26,68 lei pentru un litru, iar motorina se scumpește cu 1, 91

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de la Serviciul Vamal, desfășoară percheziții într-o cauză penală de contrabandă cu aur și dispozitive electronice, prin intermediul serviciului poștal. La moment sunt efectuate simultan mai multe percheziții, pentru acumularea probatoriului pertinent pentru cauza penală. Cu detalii revenim pe parcursul zilei.

Moderatorii emisiunii „Orel i Reshka” insistă ca NATO să „închidă cerul” deasupra Ucrainei. Într-un video postat pe rețelele sociale, ei spun că „fiecare oră de tăcere, ia viața a zeci de oameni”. „În vreme de pace, cerul liber înseamnă să călătorești fără granițe, oriunde îți dorești și să cunoști oameni

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat Camerei Comunelor a Parlamentului britanic, printr-o videoconferință. În discursul său, Zelenski i-a mulțumit prim-ministrului Boris Johnson pentru sprijinul Ucrainei și a cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, relatează BBC. Zelenski a comparat lupta Ucrainei împotriva Rusiei cu acțiunile militare ale Marii Britanii împotriva Germaniei naziste

Marea Britanie va înceta să importe petrol și produse petroliere rusești până la sfârșitul anului 2022. Anunțul a fost făcut pe 8 martie de ministrul de stat pentru întreprinderi, energie și creștere ecologică Kwazi Kwarten „Marea Britanie va înceta să mai importe petrol și produse petroliere rusești până la sfârșitul

Statele Unite ale Americii au interzis importul din Rusia a petrolului, gazelor naturale și a cărbunelui. Anunțul a fost făcut de președintele american, Joe Biden, pe 8 martie. Totodată, șeful statului american afirmă că SUA vor adopta și în continuare sancțiuni care practic vor distruge economia rusă. Biden a menționat

Leonardo DiCaprio a donat 10 milioane de dolari Forțelor Armate ale Ucrainei, aceasta fiind cea mai mare sumă oferită țării până acum, scrie știrile protv.ro. Superstarul de la Hollywood, renumit pentru rolul său din filmul de succes „Titanic”, Leonardo DiCaprio, a transferat zece milioane de dolari SUA guvernului ucrainean, în

Ultimele știri

x
x