Ultimele materiale

Miniștrii Apărării al României și Germaniei vor veni pe 1 octombrie într-o vizită oficială la Chișinău. Ei vor avea o întrevedere cu omologul său din Republica Moldova Anatolie Nosatîi. După discuțiile bilaterale, cei trei oficiali vor oferi declarații de presă. La ora 09:20 Anatolie Nosatîi va ieși în fața presei

Vladimir Putin, în discursul său privind anexarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei, a cerut Kievului „încetarea imediată a focului” și „întoarcerea la masa negocierilor”. În replică, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că țara sa va negocia numai cu un alt președinte al Rusiei. „Facem apel la regimul de la Kiev

Până la primăvară tariful pentru furnizarea gazelor naturale nu va fi mai mic decât ultimul preț aprobat de ANRE, care intră în vigoare de la 1 octombrie, adică de aproape 30 de lei per un metru. O declarație în acest sens a fost făcută de Vadim Ceban, șeful de la

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Daniel Vodă dă asigurări că Teatrul dramatic „Anton Cehov” din Chișinău nu este în pericol de lichidare. Reacția vine urmare a unor declarații făcute de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, care a acuzat Chișinăul

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman a venit în Parlament cu un vas în care a spus că sunt 200 de lei. Aceasta a spus că ar fi donați de protestatarii care stau în fața Legislativului pentru speakerul Parlamentului, Igor Grosu. „Desigur sunt vremuri grele, trebuie să mergem unul

Deputata PAS, Maria Pancu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru pensionari, cu prilejul Zilei oamenilor în etate care este marcată anual pe 1 octombrie. Ea a vorbit în debutul ședinței Parlamentului din 30 octombrie despre majorarea pensiilor, război, dar și limba de stat. În cele din urmă ea

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, unul dintre organizatorii protestelor antiguvernamentale a ajuns pe mâna poliției după ce a încercat să intre în curtea Președinției împreună cu protestatarii. Juriștii Partidului ȘOR au declarat pentru NM că Țurcanu a fost audiat și eliberat. „Pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime ale

Cadavrul unui bărbat de 33 de ani a fost găsit în Peșterea Surprizelor din Criuleni. Salvatorii au fost alertați să intervină în dimineața de 29 septembrie. Pentru recuperarea corpului neînsuflețit au fost formate mai multe echipe pentru pătrunderea în interiorul peșterii și efectuarea operațiunii. „La fața locului pentru recuperarea corpului

Simpatizații lui Șor, în frunte cu câțiva lideri ai Partidului „Șor” protestează din nou în fața Președinției. Aceștia cer repetat demisia guvernării din cauza situației din țară și să să dea voie să conducă țara „celor care le pot oferi oamenilor o viață mai bună”, a spus deputata „Șor” Reaghina

Noaptea, trupele ruse au atacat regiunile Odessa și Nikolaev din Ucraina cu drone kamikaze. Anunțul a fost făcut pe 30 septembrie de către comandamentul militar ucrainean „Sud”. Potrivit armatei ucrainene, în imediata apropiere a Odesei, trei drone kamikaze au fost doborâte deasupra mării. În Nikolaev, o dronă a lovit o

x
x