Președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI) Rodica Antoci a rămas la birou și își continuă atribuțiile de serviciu. Informația a fost confirmată de ANI, pe 27 ianuarie, printr-un comunicat de presă. În același timp, instituția precizează că acțiunile desfășurate astăzi de căre procurorii anticorupție la domiciliul Președintei ANI și la
Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri că SUA au transmis răspunsurile scrise la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, ca parte a negocierilor pentru evitarea unei escaladări militare ruse împotriva Ucrainei, şi a subliniat că nu va exista nicio schimbare în politica uşilor deschise a Washingtonului privind
Ministerul Sănătății raportează, pe 26 ianuarie, alte 6199 cazuri noi de infectare cu COVID-19, dintre care 726 de cazuri în regiunea transnistreană. Din numărul total de cazuri, 54 sunt asociate cu contact în afara țării: 14-Romania, 10-Ucraina, 8-Rusia, 4-Italia, 4-Germania, 3-Belgia, 2-Danemarca, 2-Israel, 2-Irlanda, 1-Austria, 1-Polonia, 1-Estonia, 1-Marea Britanie, 1-Ucraina.
Moldova s-a clasat pe locul șaptelea în lista țărilor în care ucrainenii au călătorit cel mai des în 2021. Potrivit serviciului de frontieră al țării vecine, în cursul anului cetățenii Ucrainei au călătorit în Republica Moldova de 380 de mii de ori, adică cu 16% mai mult decât cu un
Persoanele fizice sau juridice, care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor, prin transferul banilor în conturile din străinătate vor fi identificate mai ușor. Un proiect de lege pentru ratificarea Acordului multilateral care permite schimbul de informații au fost aprobat, pe 26 ianuarie, de Guvern. Datorită acestor schimburi
Președinta Maia Sandu a avut în această după amiază o întrevedere cu ES Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania, care își încheie mandatul la noi în țară. Șefa statului i-a mulțumit pentru solidaritatea constantă manifestată de Germania față de Republica Moldova – în plan politic și economic, precum și prin
Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei s-a întrunit recent, într-o nouă ședință, în cadrul căreia s-a decis că lecții online vor avea doar în instituțiile de învățământ în care 30% din sălile de clasă se vor afla în carantină. Celelalte instituții publice de învățământ, în care nu se
Pe 27 ianuarie, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrean se va întâlni cu negociatorul șef de la Tiraspol Vitali Ignatiev. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, din 26 ianuarie, de către premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Discuția va avea loc online. „Mâine va avea loc întrevederea vicepremierului
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrean a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov. „În cadrul discuțiilor, am evidențiat pozițiile Chișinăului pe o serie de subiecte ce vizează problematica transnistreană și am relevat pașii prioritari ce urmează a fi întreprinși
Autoritățile Republicii Moldova au cunoscut despre desfășurarea exercițiilor militare desfășurate în regiunea transnistreană, însă acest lucru contravine legislației naționale. În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul, ministrul afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a precizat că acțiunile din stânga Nistrului, contravin obligațiilor internaționale a Federației Ruse, dar și a