Chiar dacă pe ambalajul vaccinului Pfizer termenul de valabilitate este expirat, serul poate fi administrat încă trei luni. Precizarea a fost făcută de ministra Sănătății Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Oficiala a declarat că această prelungire a fost propusă de producător, iar Organizația Mondială a
O serie de măsuri și recomandări au fost aprobate pe 28 iulie în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, ca urmare a creșterii cazurilor de COVID-19 în rândul populației, în ultimele săptămâni. Astfel, Planul național de pregătire și răspuns la infecția cu
Taxele pentru studiile la contract au crescut pentru că trebuie să corespundă cheltuielilor pe care le suportă universitatea. O precizare în acest sens a făcut rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4. Șeful de la UTM a accentuat că, de
Noul sistem informațional MDelivery (mdelivery.gov.md) a fost lansat în Republica Moldova. Documentele solicitate de la instituțiile publice ajung direct la ușa beneficiarului, prin curier, inclusiv peste hotarele țării. Soluția digitală, implementată cu suportul Băncii Mondiale, conectează prestatorul de servicii publice, furnizorul de servicii poștale și beneficiarul și vine să reducă
Corpul unei femei de 30 de ani fost găsit carbonizat într-o casă care a fost mistuită în urma unui incendiu. Incidentul s-a produs noaptea trecută în localitatea Zaim, raionul Căușeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), la fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri din cadrul
Până în prezent, în Republica Moldova nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire cu variola maimuței, epidemie declarată de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind o urgență sanitară globală. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, pe 28 iulie. În același timp, potrivit sursei citate, autoritățile sanitare naționale au întreprins
Comisia Extraordinară de Sănătate Publică (CESP) a municipiului Chișinău cere Ministerului Sănătății să activeze secțiile pediatrice COVID-19 și a secțiilor pentru gravide COVID-19 la nivel regional. Solicitarea vine în contextul numărului sporit de spitalizări a copiilor și femeilor însărcinate cu varianta Omicron a coronavirusului. O hotărâre în acest sens a
Președintele Parlamentului Igor Gosu a venit cu o reacție dură la adresa șefului adjunct al Biroului Politici pentru Reintegrare (BPR) Nicolae Țveatcov, care a spus că repartizarea puterilor în țara noastră va avea, totuși, un anumit caracter de distribuție federală. În urma acestor declarații, speakerul Parlamentului l-a numit „un model
Șefa statului Maia Sandu va întreprinde pe 29 iulie cu vizită în România, la invitația omologului său Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale române, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după ce Republica Moldova primit statutul de stat candidat
UPDATE 22:50 Serviciile specializate au finalizat verificările. Alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă. Știrea inițială: Încă o alertă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. O amenințare în acest sens a fost expediată pe email. Informația a fost confirmată pentru NM de Mariana Bețivu, purtător de cuvânt la IGP.