procuratura.md

Autocamioane vechi din UE – vămuite ca „noi” în Moldova. 3 conaționali, care au prejudiciat statul cu 1 mln de lei sunt cercetați penal

Trei persoane sunt cercetate penale pentru introducerea în Moldova a mai multor autocamioane din UE, cu o vechime reală de peste 12 ani, deși în acte era indicată una mai mică. În rezultatul schemei, statul a fost prejudiciat cu peste 1 000 000 de lei. Informațiile au fost confirmate de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), într-un comunicat din 20 ianuarie.

Schema funcționa din 2022. În acest timp un agent economic din Moldova, în complicitate cu un broker și un agent din cadrul Agenției Servicii Publice, a introdus și vămuit mai multe camioane din statele Uniunii Europene. Astfel, potrivit schemei, au fost reduse ilegal sumele achitate la stat pentru autocamioane importate, prin neachitarea accizei. Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste 1 000 000 lei. Pentru ca să-și camufleze schema pusă pe roate din 2022, aceștia totuși le vindeau la prețul de piață (indicând și în certificatul de înmatriculare o vechime mai mică).

În cadrul a șapte percheziții desfășurate pe 19 ianuarie, în mai multe locații din municipiul Chișinău, au fost ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

Actualmente, Serviciul Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un 1 000 000 lei, urmează să fie achitat în bugetul de stat.

La această etapă în dosar sunt vizate trei persoane cu vârstele cuprinse între 44 și 62 de ani. Aceștia sunt cetățeni ai Moldovei și sunt cercetați în libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Acțiunile de urmărire penală continuă, întru elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea și altor persoane, complici la comiterea infracțiunii, precum și a altor mijloace de transport introduse fraudulos pe teritoriul vamal al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul PCCOCS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: