Autoritățile de la Varșovia: Avionul rusesc Suhoi Su-35 a tăiat calea aeronavei poloneze la o distanță de 5 metri

Autoritățile de la Varșovia au dat detalii suplimentare despre interceptarea, deasupra Mării Negre, a unei aeronave de patrulare poloneze de către un avion de vânătoare rusesc, menționând că pilotul rus a trecut prin fața aparatului L410 Turbolet la o distanță de numai 5 metri, scrie Digi24.

Potrivit poliţiştilor de frontieră polonezi, avionul rus Suhoi Su-35 „a intrat fără niciun contact radio în zona de operaţiuni desemnată de România”, a efectuat „manevre agresive şi periculoase, apropiindu-se de trei ori de avionul poliţiei de frontieră poloneze fără (respectarea) distanţei de siguranţă necesare”.

Drept urmare, aeronava „a experimentat turbulenţe semnificative”, iar echipajul, format din cinci oficiali, între care doi piloţi, „a pierdut controlul aeronavei şi a pierdut altitudine”.

Poliţiştii de frontieră polonezi au declarat că avionul de vânătoare rus a zburat „chiar prin faţa aeronavei” poloneze, intersectând traiectoria acestuia la o distanţă estimată la „aproximativ 5 metri”.

După incident, aeronava poloneză a aterizat în siguranţă în România. Sâmbătă seara, România, care a fost prima ţară care a anunţat incidentul, a acuzat „un comportament agresiv total inacceptabil” al Moscovei.

„Acest incident este o dovadă în plus a abordării provocatoare a Federaţiei Ruse în Marea Neagră”, adaugă comunicatul MApN.

Sursa citată a menţionat că două avioane de luptă române şi două spaniole au fost pregătite să intervină, dar decolarea acestora nu a fost necesară, aeronava poloneză reuşind să aterizeze în siguranţă pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Incidentele în care sunt implicate avioane ruse şi aeronave ale ţărilor NATO s-au înmulţit în ultimii ani, chiar înainte de declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022.

Astfel de incidente au avut loc adesea în Marea Baltică, dar şi în Marea Neagră şi în alte părţi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) NATO, cu ochii pe Transnistria/ Nistrul, în pericol/ Ignatiev acuză Chișinăul de militarizare

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:

  • Atașatul militar al SUA: Transnistria nu este o amenințare militară
    Regiunea transnistreană nu reprezintă o problemă la nivel militar, susține atașatul apărării în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Marcel Bolboacă-Negru. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit pentru NewsMaker, în contextul Moldova Security Forum, desfășurat în perioada 8-9 octombrie, la Chișinău.
  • NATO nu este implicat în soluționarea conflictului transnistrean
    NATO nu este implicată în soluționarea conflictului transnistrean și nici în demersurile diplomatice legate de acesta. Declarația îi aparține secretarei generale adjuncte a Alianței Nord-Atlantice, Radmila Šekerinska, și a fost făcută într-un interviu pentru NewsMaker, oferit în marja Moldova Security Forum. Aceasta a reiterat sprijinul NATO pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute internațional. Totodată, Radmila Šekerinska, a subliniat că sprijinirea țărilor partenere reprezintă o importantă investiție în securitatea NATO.
  • Experți de la Chișinău și Tiraspol, în discuții despre criza de pe Nistru
    Situația hidrologică critică din bazinul Nistrului a fost discutată de experții grupului de lucru pentru ocrotirea mediului de la Chișinău și Tiraspol. Aceștia s-au reunit în format de videoconferință, pe 9 octombrie, la inițiativa Misiunii OSCE în Moldova. Ședința s-a axat pe identificarea unor soluții pentru reducerea riscurilor provocate de scăderea debitului Nistrului și limitarea efectelor crizei hidrologice.
  • Ignatiev s-a întâlnit cu o delegație din Ungaria la Tiraspol
    Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, s-a întâlnit la Tiraspol cu șeful așa-zisului departament de externe al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev. Potrivit Tiraspolului, Ignatiev a criticat crearea de către Chișinău a Fondului de convergență și anularea facilităților fiscale pentru întreprinderile din regiunea transnistreană. De asemenea, acesta a invocat o pretinsă militarizare continuă a Moldovei. Totodată, a subliniat necesitatea depunerii unor eforturi internaționale pentru reluarea negocierilor.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: