DW

Autoritățile din Ucraina intenționează să introducă dubla cetățenie. Care sunt motivele

Ucraina a decis introducerea dublei cetățenii. Despre acest fapt a declarat șeful Serviciului de Stat pentru Migrație al Ucrainei, Maxim Sokolyuk, în cadrul unui interviu pentru „Европейская правда”. Potrivit sursei citate, toți beneficiarii celei de-a doua cetățenii vor fi percepuți doar drept cetățeni ai Ucrainei. Mai mult, cetățenia nu va fi acordată rezidenților țărilor cu risc de migrație, care include și „statul agresor”.

Potrivit lui Sokolyuk, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a vorbit în mod repetat despre necesitatea introducerii dublei cetățenii. „Primul pas a fost deja făcut. Proiectul de lege propus de președinte este în curs de examinare în Rada Supremă”, a spus Sokolyuk.

De asemenea, Ucraina nu va solicita renunțarea la o altă cetățenie, dar „norma constituțională” privind existența unei „cetățenii unice” va fi în vigoare.„Înseamnă că vom continua să percepem aceste persoane drept cetățeni ai Ucrainei, în pofida faptului că au și pașaportul unui alt stat”.

Scopul acestui proiect este creșterea numărului populației pentru dezvoltarea țării.

„Cetățenia dublă este un fel de program de imigrare pentru Ucraina. Pierdem populația. Am pierdut o mulțime de migranți economici. Din acest motiv, ar trebui să propunem unor anumite categorii de migranți să vină în Ucraina”, a concluzionat șeful Seriviciului de Stat pentru Migrație.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

minval.az

Maia Sandu, întrevedere cu președintele Azerbaidjanului în marja summit-ului de la Dublin. Ce au discutat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe 12 noiembrie cu omologul său azer, Ilham Aliyev, în marja summitului Comunității Politice Europene, care se desfășoară la Dublin. Cei doi au discutat despre cooperarea în domeniul energetic, dezvoltarea relațiilor comerciale și economice, precum și despre colaborarea în agricultură, a anunțat administrația prezidențială de la Baku.

Potrivit instituției, în cadrul întrevederii, cei doi lideri „și-au amintit cu satisfacție de întâlnirile anterioare și de vizitele reciproce la nivel înalt”.

Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării energetice dintre Republica Moldova și Azerbaidjan. Totodată, i-a mulțumit părții azere pentru sprijinul acordat în consolidarea securității energetice a țării noastre.

De asemenea, cei doi președinți au discutat despre perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale, intensificarea schimburilor comerciale și economice, precum și despre posibilitățile de extindere a cooperării în agricultură.

Amintim că Maia Sandu se află la Dublin, unde participă la cea de-a noua reuniune a Comunității Politice Europene. La eveniment participă circa 50 de șefi de stat și de guvern, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.

Evenimentul se desfășoară sub genericul „O Europă puternică, sigură și conectată”. Liderii discută despre consolidarea securității europene, apărarea democrației, competitivitatea economică, inovare, conectivitate și accesul la energie la prețuri accesibile.

Summitul este coprezidat de președintele Consiliului European, Antonio Costa, și de prim-ministrul Irlandei, Micheal Martin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: