imagine simbol

„Avem multe drumuri de făcut de la zero”: buget record de 3,2 miliarde lei pentru reparații în 2025

Guvernul va aloca, în 2025, un buget record de 3,2 miliarde de lei pentru modernizarea și întreținerea drumurilor naționale, regionale și locale. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 26 mai, la Chișinău. Potrivit șefului Executivului, este cea mai mare sumă investită vreodată într-un singur an în infrastructura rutieră a Republicii Moldova.

„Am promis că vom investi în infrastructură și în drumuri europene în toată țara. Alocăm în acest an un buget fără precedent pentru drumurile de la noi din țară, din Repubblica Moldova”, a declarat prim-ministrul.

Din cele 3,2 miliarde de lei, 2,7 miliarde vor fi direcționate prin Fondul Rutier către reabilitarea drumurilor regionale. Alte 500 de milioane, alocate prin programul „Bugetul Plus”, vor ajunge suplimentar la autoritățile locale pentru lucrări în localități.

Din acești bani, Executivul își propune să construiască sau să reabiliteze peste 600 de kilometri de drumuri, inclusiv porțiuni importante precum Soroca–Otaci, Hâncești–Leova–Cantemir, Vulcănești–Slobozia Mare, precum și drumuri de ocolire ale orașelor.

Printre lucrările considerate prioritare se numără și reabilitarea a șase kilometri de drum între Brăila și Băcioi – un tronson important pentru sudul municipiului Chișinău.

De asemenea, până la sfârșitul acestui an, ar urma să fie finalizat studiul de prefezabilitate pentru segmentul Chișinău–Ungheni al viitoarei autostrăzi Iași–Ungheni–Chișinău, considerată esențială pentru conectivitatea regională.

„Avem multe drumuri de reparat, avem drumuri noi – foarte importante – de făcut de la zero. (…) Realitatea ultimilor 30 de ani ne arată că singuri ne mai trebuie cel puțin o jumătate de secol ca să facem toată drumurile. Aderarea la Uniunea Europeană ne oferă, pe de altă parte, fonduri de dezvoltare în timp scurt, așa cum vedem că se fac drumurile în statele europene. Viitorul satelor și orașelor noastre este pe o singură cale, să devenim membri ai Uniunii Europeane”, a mai declarat premierul țării.

Întrebat dacă bugetul alocat în 2025 acoperă toate necesitățile din teritoriu, premierul Dorin Recean a recunoscut că fondurile sunt insuficiente, însă a exclus majorarea taxei rutiere. El a precizat că Guvernul mizează pe sprijinul Uniunii Europene pentru a suplimenta investițiile.

Potrivit Guvernului, 579 de primării din întreaga țară au depus deja proiecte pentru reabilitarea drumurilor locale. Premierul recunoaște că bugetul disponibil acoperă doar o parte dintre solicitări: „Este o competiție, pentru că nu ajung banii la această etapă“.

În ultimii trei ani, au fost reabilitați 766 de kilometri de drumuri – de trei ori mai mult decât în ultimii zece ani. Recean a precizat că „majoritatea acestor drumuri nu au fost reparate niciodată de la independență”.

De menționat că Republica Moldova are peste 10 mii de kilometri de drumuri publice, dintre care aproximativ șase mii sunt naționale și patru mii – regionale, iar peste 1200 de kilometri sunt din pietriș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Urmărire nocturnă la Dubăsari: un șofer ar fi tamponat intenționat mașina Poliției. Este cercetat pentru braconaj și amenințare cu moartea

În raionul Dubăsari, un șofer nu s-a conformat somațiilor polițiștilor de a opri, în timp ce aceștia desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului. Ulterior, bărbatul ar fi tamponat intenționat automobilul de serviciu al Poliției, după care și-a continuat deplasarea. La scurt timp, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării. Acesta a refuzat să prezinte automobilul pentru examinare, astfel că vehiculul a fost ridicat, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în acest caz au fost inițiate două cauze penale – una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 8 noiembrie, IGP a anunțat că „polițiștii documentează un caz de braconaj, însoțit de amenințări cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și cu nimicirea bunurilor, după ce un automobil al Poliției a fost deteriorat în timpul intervenției”.

Potrivit instituției, incidentul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului. „În timpul intervenției, oamenii legii au observat un Ford, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de model Dacia Duster, după care și-a continuat deplasarea. Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, în acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor, iar cealaltă pentru vânatul ilegal. „Bărbatul, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore. Proprietarul a refuzat categoric să prezinte automobilul de marca Ford pentru examinare. În acest context, mașina a fost ridicată, iar Poliția va întreprinde acțiunile procesuale necesare în vederea percheziționării mașinii, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a comunicat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: