IPN

Averea nejustificată a ex-deputatului fugar Nesterovschi: Curtea de Apel a menținut actul de constatare al ANI

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de lei în privința acestuia. Curtea de Apel Centru a respins apelul depus de acesta și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 28 februarie 2025, prin care a fost respinsă cererea de anulare a actului ANI.

Prin deciziei Curții de Apel Centru, magistrații au constatat că apelul declarat de Nesterovschi este nefondat și au menținut soluția primei instanțe.

Hotărârea judecătorească poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.

Dosarul se referă la un act emis de Autoritatea Națională de Integritate în 2024, prin care a stabilit existența unei averi cu caracter nejustificat în cazul fostului deputat. Potrivit constatărilor ANI, în perioada 2020-2023, diferența dintre veniturile declarate și bunurile acumulate de Alexandr Nesterovschi a constituit 364 259 de lei.

Document by Ana-Maria

Amintim că, în martie 2025, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Decizia a fost pronunțată în lipsa parlamentarului, acesta fiind dat ulterior în căutare internațională. Potrivit SIS, acesta s-ar fi refugiat în regiunea transnistreană cu ajutorul Federației Ruse. Rusia a negat, la rândul ei, implicarea în fuga lui Nesterovschi. Avocatul lui Nesterovschi a calificat hotărârea instanței drept „ilegală și neîntemeiată”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Deputații, chemați din vacanță?/Tofan a găsit un nou ministru?/Bașcanul va plăti pentru alegeri noi?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Deputații, chemați din vacanță pentru o sesiune extraordinară
— Ministrul Agriculturii ar putea fi numit săptămâna viitoare
— Bașcanul ar putea achita alegerile dacă își pierde mandatul în primul an
— Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin Moldova
— Scandalul construcției de la Ciocana: oamenii amenință că vor bloca strada Bucovina
— Foametea din 1946–1947 ar putea fi declarată crimă împotriva umanității
— Moldova, sub Cod Galben de caniculă: până la 36 de grade
— Dezvoltarea Găgăuziei și investițiile turcești, discutate la Chișinău
— Profesorii cer salarii decente. Perciun, huiduit la protest, Tofan i-a luat apărarea
— Salarii majorate din 2027 pentru bugetari, plăți unice din octombrie
— Tarifele la energia electrică ar putea crește
— Președintele APG a ajuns pe mâna medicilor
— Moldoveancă, înșelată de o „clarvedzătoare” din „Bитва экстрасенсов”
— Cinci fermieri, invitați la Guvern pentru discuții despre tranzitul cerealelor
— Ion Ceban, supus unei operații care a durat aproape 7 ore
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.
 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: