Averea unui deputat PSRM, sub lupa autorităților. ANI a dispus începerea controlului

Averea deputatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Pavel Voicu, va fi verificată. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis pe 12 februarie un proces-verbal de inițiere a controlului.

Potrivit documentului, Autoritatea Națională de Integritate a înregistrat pe 13 ianuarie o sesizare cu privire la eventuala existență a aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Pavel Voicu.

„În cuprinsul sesizării se consemnează că dl Pavel Voicu, potrivit informațiilor reflectate în declarațiile de avere și interese personale aferente anilor fiscali 2022–2025, a realizat mai multe modificări patrimoniale, prin urmare aceste împrejurări, analizate prin prisma datelor declarate, sunt de natură să contureze existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la disponibilitatea mijloacelor financiară utilizate pentru respectivele achiziții”, se menționează în procesul-verbal al ANI.

După verificări prealabile, ANI a stabilit „anumite neconcordanțe și inexactități, care necesită clarificări suplimentare”. Astfel, instituția a dispus inițierea controlului averii și intereselor personale în privința deputatului.

pvi19 by Ana-Maria

Pavel Voicu a fost, în perioada 2017-2019, consilier pentru misiuni speciale al liderului PSRM, Igor Dodon, când acesta era președintele Republicii Moldova. În 2019, a fost numit ministru al Apărării în Guvernul Sandu, iar din noiembrie 2019 până în 2021 a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Chicu. În urma alegerilor locale din 2023, Voicu a obținut un mandat de consilier în Consiliul Municipal Bălți.

Pavel Voicu a ajuns deputat în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, candidând pe lista Blocului „Patriotic”, din care a făcut parte inclusiv PSRM. După scrutin, formațiunile blocului electoral au decis să se separe.

În actuala legislatură, fracțiunea PSRM are 17 mandate de deputat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: