выборы
Максим Андреев, NewsMaker

Avertizarea CEC pentru moldovenii din diaspora, cu privire la alegerile prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează că astăzi, 16 septembrie, expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stângă Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, și intenționează să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Conform datelor statistice, până astăzi s-au înregistrat peste 52 mii de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 10 mii), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (circa 8 mii), Federația Rusă (peste 5 800), Germania (peste 5 mii). Menționăm că înregistrarea prealabilă poate fi făcută atât de cetățenii care se află fizic peste hotare, cât și de cei care se găsesc, la moment, în Republica Moldova, dar intenționează, în ziua votării, să se afle în afara țării.

Legislația electorală stabilește următoarele criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor.

În acest sens, CEC anunță că a fost elaborat proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Proiectul de document, care conține peste 200 de propuneri¸ a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a fi consultat cu autoritățile țărilor de reședință în vederea disponibilității de deschidere a secțiilor de votare.

Totodată, CEC declină acuzațiile din partea concurenților electorali referitoare la pretinsa fraudare a alegerilor prin intermediul înregistrării prealabile. Comisia este deschisă și gata să analizeze, conform competențelor legale, toate probele și informațiile ce vor fi prezentate în mod regulamentar la acest subiect.

„Îndemnăm actorii politici și societatea civilă să nu lanseze speculații și false învinuiri, care pot reduce din credibilitatea procesului electoral în sine. În cazul depistării anumitor abateri, acestea vor fi remediate”, se arată în comunicatul instituției.

Reacția vine după ce TV8 a publicat o investigație, potrivit căreia au fost depistați alegători fictivi. Jurnaliștii au analizat  mai multe liste depuse la CEC și a identificat zeci de oameni care de fapt nu se află în Federația Rusă și chiar nu au fost niciodată acolo – nici la muncă, nici în vizită, dar care au semnat că intenționează să voteze pe 1 noiembrie în Rusia.

CEC subliniază că înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligații.

Amintim că alegerile prezidențiale sunt planificate pentru 1 noiembrie. În total, la scrutin vor participa cel mult 13 candidați: Tudor Deliu, Renato Usatîi, Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, Andrian Candu, Octavian Țîcu, Dorin Chirtoacă, Violeta Ivanov, Ion Costaș, Constantin Oboroc, Serghei Toma și Alexandr Kalinin.

Până în prezent au fost înregistrați doar doi candidați: Renato Usatîi și Andrei Năstase.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Școlile, îndemnate să anunțe imediat poliția când un profesor este agresat. În caz contrar, managerii riscă sancțiuni

Conducerile școlilor și grădinițelor sunt îndemnate să anunțe imediat poliția când un cadru didactic este lovit, amenințat sau agresat verbal în legătură cu activitatea sa profesională. Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) recomandă ca profesorii să primească sprijin juridic și psihologic și să fie protejați de presiuni după ce depun o plângere.

Recomandarea vine după ce Consiliul a examinat mai multe cazuri în care conducerile unor instituții au avut dificultăți în gestionarea incidentelor. Potrivit Consiliului, unii profesori nu au fost protejați imediat, iar în unele cazuri conducerea a luat măsuri chiar împotriva celor care au reclamat agresiunea.

Consiliul de etică recomandă conducătorilor instituțiilor de învățământ să înregistreze incidentele, să sesizeze poliția și să informeze autoritatea ierarhic superioară și MEC. Cu acordul profesorului, poate fi implicat și sindicatul, care îi poate oferi consultanță juridică și îl poate reprezenta în relația cu autoritățile. Documentul recomandă și limitarea temporară a accesului în instituție pentru persoana care a comis agresiunea.

„Managerul care nu sesizează prompt poliția, ia măsuri administrative împotriva victimei sau tolerează ultragierea comite o abatere gravă de la Codul de etică al cadrului didactic și riscă sancțiuni disciplinare”, transmite MEC.

Ultragierea cadrelor didactice se sancționează contravențional din septembrie 2024, amintește Ministerul Educației și Cercetării. Articolul 65⁴ din Codul contravențional prevede o amendă de până la 1.000 de lei. Dacă fapta este însoțită de vătămarea integrității corporale, amenda poate ajunge la 4.000 de lei, iar instanța poate dispune arest de până la 15 zile. În funcție de gravitatea faptei, poate interveni și răspunderea penală.

Într-un caz din raionul Dubăsari, mama unui elev a fost amendată cu 2.000 de lei după ce a insultat și a agresat fizic o profesoară în timpul orelor, în mai 2026. Leziunile au fost confirmate printr-o examinare medico-legală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: