Avocat denunțat de client. I-ar fi cerut €6 000 pentru a-l scăpa de un dosar de tentativă de contrabandă cu droguri

Un avocat a fost reținut, pe 10 august, de procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar în care este bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit, suma de 6 000 de euro de la un cetățean al Republicii Moldova, în schimbul influențării unei decizii într-un dosar de tentativă de contrabandă cu droguri în care acesta este vizat.

Avocatul a fost denunțat de clientul său, pe care îl reprezenta într-un dosar de tentativă de contrabandă cu droguri. Apărătorul i-ar fi comunicat că ar avea influență asupra ofițerului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal (SV)  și altor funcționari publici, inclusiv un ofițer al Inspectoratului Național de Investigații (INI), pe care ar putea să-i determine să adopte o soluție favorabilă pe marginea cauzei penale în care este vizat în calitate de bănuit. Cauza penală se afla în gestiunea organului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

Pentru acumularea probatoriului necesar, ofițerii CNA au dispus efectuarea perchezițiilor la domiciliile persoanelor vizate în cauza penală, inclusiv percheziții la biroul ofițerului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

Procuratura Anticorupție a precizat că avocatul a fost reținut pentru 72 ore, iar ofițerul de urmărire penală din cadrul SV și ofițerul de investigații din cadrul INI  sunt cercetați în stare de liberate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Comrat va avea cei mai mulți deputați în viitoarea Adunare Populară. Cum vor fi repartizate cele 35 de mandate

La alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei din 15 noiembrie vor fi aleși 35 de deputați. Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința din 1 septembrie, cum vor fi repartizate mandatele între cele 26 de localități din autonomie.

Cele mai multe mandate îi revin municipiului Comrat – patru. Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor avea câte trei deputați, iar Congaz și Copceac – câte doi. Celelalte localități vor avea câte un reprezentant în Adunarea Populară.

CEC precizează că, potrivit legislației privind statutul juridic special al Găgăuziei, componența Adunării Populare se stabilește după principiul unui deputat la 5.000 de alegători, cu condiția ca fiecare localitate să aibă cel puțin un reprezentant.

Totodată, legislația privind administrația publică locală prevede 35 de mandate pentru unitățile administrativ-teritoriale cu o populație cuprinsă între 100.001 și 200.000 de locuitori.

Potrivit datelor din Registrul de stat al alegătorilor, valabile la 26 august, în localitățile din UTA Găgăuzia sunt înregistrați 129.315 alegători.

Alegerile pentru noua componență a Adunării Populare a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie. În aceeași zi vor fi organizate și alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: