tribuna.md

Bălți: Arina Spătaru solicită să fie eliminat din cursa electorală și Nicolae Grigorișin

Policiana Arina Spătaru, ex-deputată, este de părere că Nicolae Grigorișin, care candidează la funcția de primar al mun. Bălți, trebuie exclus din cursa electorală. Aceasta solicită anularea înregistrării acestuia în calitate de concurent electoral și îl acuză că a încălcat Codul Electoral. Grigorișin neagă acuzațiile.

Arina Spătaru a declarat pentru portalul din Bălți SP că a depus o plângere la poliție și la Comisia electorală de circumscripție Bălți. Aceasta îl acuză pe candidatul independent Nicolae Grigorișin de utilizarea resurselor administrative. Potrivit acesteia, ședințele Consiliului Municipal din Bălți s-ar fi transformat într-o tribună în favoarea unui anumit candidat la funcția de primar.

„Dacă până acum consilierii erau atenți și încercau să nu se dea de gol, atunci marți, președintele Comisiei financiare, Cristina Craevscaia, care este profesor universitar, de la tribuna Consiliului Municipal și-a început discursul prin faptul că, mulțumită lui Nicolae Grigorișin, Consiliul a votat pentru ca bălțenii să primească în această iarnă compensații în mărime de 3 500 de lei. De parcă dacă nu era Grigorișin, nu ar fi fost nici compensații”, a explicat Spătaru.

Ex-deputata a mai spus că este de părere că Grigorișin a utilizat în campanie resursele administrative și a amintit că banii alocați bălțenilor drept ajutor sunt banii plătitorilor de impozite, nu ai primarului sau consilierilor. De asemenea, Arina Spătaru a remarcat că ședința Consiliului Municipal a fost transmisă live de către trei portaluri din Bălți, care au promovat informația respectivă. Politiciana a calificat acțiunea drept „agitație directă și grosolană” și „o situație neplăcută pentru presă, care nu știa ce se va întâmpla”.

„În aceeași seară, într-un live pe Facebook, dl Grigorișin a început să spună că, datorită lui, toți vor beneficia de compensații. Asta se numește mituirea alegătorilor. Adică eu vă dau 3 500 lei, iar voi mă votați. Încă nu știm cine va beneficia de ajutor, dar el deja a descris în detaliu mecanismul și categoriile, deși nu a fost aprobat de Consiliu”, a mai spus Arina Spătaru.

La rândul său, Nicolae Grigorișin le-a spus jurnaliștilor din Bălți că „nu este la curent cu acuzațiile ex-deputatei”: După ce a auzit despre ce este vorba, acesta a respins fiecare declarație a Arinei Spătaru.

„În ceea ce privește compensațiile pentru căldură, discutăm subiectul din vara acestui an. Încă atunci am încercat să găsim resurse suplimentare. În septembrie am discutat cu experții în finanțe cum să găsim posibilitatea de a majora compensațiile cu 700 de lei. A fost, într-adevăr, inițiativa mea, pe care am anunțat-o încă în septembrie și mă bucur că s-a reușit. Asta am spus în live”, a menționat Grigorișin.

De asemenea, Grigorișin a menționat că nu a rugat-o pe Cristina Craevscaia să spună ceva anume la ședința Consiliului Municipal.

Atât Arina Spătaru, cât și Nicolae Grigorișin au depus plângeri pe numele candidatei Partidului „ȘOR” Marina Tauber. Aceștia o acuză de utilizarea resurselor financiare pe care nu le-a declarat.

Turul II al alegerilor pentru funcția de primar al mun. Bălți se va desfășura pe 5 decembrie. Alegătorii ar urma să aleagă între doi candidați: Marina Tauber și Nicolae Grigorișin.

Precizăm că Judecătoria Bălți va examina vineri, 3 decembrie, solicitarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind anularea înregistrării Marinei Tauber în calitate de concurent electoral pentru alegerile locale din mun. Bălți. În paralel, Tauber a atacat la Curtea de Apel Chișinău decizia CEC.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Nosatîi, după ce opoziția a criticat acordul militar cu Ucraina: „Este discutat din 2019. Cei care astăzi condamnă erau la conducere”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, susține că Acordul de cooperare tehnico-militară, semnat de el la Kiev și de omologul său ucrainean, este discutat de Republica Moldova și Ucraina începând cu anul 2019 și până în 2021, iar cei care astăzi îl condamnă „erau la conducerea statului”. Potrivit ministrului, „unii erau prim-miniștri, iar unii – miniștri ai apărării”. „Se vede că au memorie scurtă și nu țin minte ce procese desfășurau”, a adăugat Nosatîi. Potrivit ministrului, în 2025 s-a decis revenirea la acest subiect. Ministrul a mai spus că cei care solicită publicarea, la acest moment, a acordului „ar trebui să cunoască cadrul legal al R. Moldova”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 29 octombrie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

În timpul emisiunii, ministrul Apărării a fost întrebat de ce nu este făcut public Acordul de cooperare tehnico-militară semnat la Kiev, în contextul criticilor formulate de PSRM, condus de Igor Dodon, inclusiv de deputatul formațiunii Bogdan Țîrdea, precum și de primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban. „Vreau să încep de la istoria acestui acord. Acest acord este discutat între instituția de apărare a R. Moldova și cea ucraineană începând din anul 2019 până în 2021. În această perioadă, cei care astăzi condamnă erau la conducerea statului. Unii erau prim-miniștri, iar unii chiar erau și miniștri ai apărării. Se vede că au memorie scurtă și nu țin minte ce procese desfășurau”, a răspuns Nosatîi.

Potrivit ministrului, „ca urmare a tututor acestor negocieri, doar în 2021, acordul negociat și aprobat de ambele părți a ajuns în Parlament, la Comisia pentru politici externe, fiindcă, fără avizul comisiei, nu poate să fie promovat în Guvern pentru aprobare”. „Această aprobare a fost în luna august 2021, ceea ce înseamnă că noul Parlament a dat avizul pentru a fi remis la Guvern. Pe 24 septembrie a ajuns în Guvern pentru a promova acest acord pentru negociere. Dar ne amintim de acea perioadă care a fost în 2021, cu exercițiile la hotare. Partea ucraineană pur și simplu nu era dispusă, nici timp nu avea să se ocupe cu aceasta”.

„În anul 2025, am convenit să ne întoarcem la acest subiect și să semnăm acest acord, fiindcă, pentru noi, este foarte important să învățăm din lecțiile învățate, să avem acces la tehnologiile și cele mai bune utilaje și instrumente care sunt folosite actualmente pentru a te apăra împotriva acelor pericole care vin din partea Federației Ruse”, a declarat Nosatîi.

De ce nu este publicat, deocamdată, acordul și ce articole conține

Ministrul a mai spus că cei care solicită publicarea, la acest moment, a acordului „ar trebui să cunoască cadrul legal al R. Moldova”. „Noi ne conducem în activitatea noastră de tratate internaționale, precum și de legile noastre naționale. Toate tratatele internaționale sunt promovate în baza Legii 595 din anul 1999. (…) Ceea ce prevede că acordurile nu sunt publice până la semnarea de către părți și înaintarea pentru ratificare. În cazul nostru, cum se primește acordul semnat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe la Guvern, noi îl vom promova ca lege pentru ratificare în Parlament. Respectiv, când el se înregistrează, devine public. (…) Vreau să menționez că acest acord a fost, în luna martie anul acesta, discutat în cadrul comisiei parlamentare, unde au fost prezenți toți reprezentanții, cum și a partidului de guvernare, cum și a opoziției”, a adăugat Nosatîi.

Potrivit lui Nosatîi, acordul este format din 12 capitole și nu are niciun capitol secret. În continuare, el a dat citire unui articol al acordului, care spune că „cooperarea are exclusiv caracter de consultare, analiză și schimb de informații tehnico-științifice, documentații de specialitate, bune practici și experiență profesională”. Potrivit lui Nosatîi, un alt articol al documentului spune că „acțiunile realizate în contextul implementării prezentului acord nu vor putea fi interpretate ca acord de asistență militară directă unui sau altui stat aflat în conflict”.

***

Până în martie 2019, Guvernul a fost condus de Pavel Filip, care a preluat funcția în ianuarie 2016. Din iunie până în noiembrie 2019, Guvernul a fost condus de Maia Sandu. Din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, Guvernul a fost condus de Ion Chicu, care a fost susținut de 62 de deputați ai fracțiunilor PSRM și PDM. Cele două formațiuni politice și-au oficializat parteneriatul politic la 16 martie 2020. Ministru al Apărării a fost Victor Gaiciuc, candidatul lui Igor Dodon, în perioada noiembrie 2019 – martie 2020.

Până în martie 2019, Guvernul Republicii Moldova a fost condus de Pavel Filip, care a preluat funcția în ianuarie 2016. Din iunie până în noiembrie 2019, Guvernul a fost condus de Maia Sandu. Potrivit alegeri.md, din noiembrie 2019 și până în decembrie 2020, Guvernul a fost condus de Ion Chicu, care a fost susținut de 62 de deputați ai fracțiunilor PSRM și PDM. Cele două formațiuni politice și-au oficiat parteneriatul politic la 16 martie 2020. Ministru al Apărării a fost Victor Gaiciuc, candidatul lui Igor Dodon, în perioada noiembrie 2019 – martie 2020.

***

Amintim că, pe 26 octombrie, la Kiev, ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara, au semnat un Acord de cooperare tehnico-militară. Documentul a fost semnat în timpul vizitei la Kiev a unei delegații din Moldova, condusă cu premierul Vasile Tofan. Detalii AICI.

Pe 27 octombrie, PSRM a condamnat acordul, menționând că documentul ar submina statutul de neutralitate al țării și ar putea implica Republica Moldova în războiul dintre Ucraina și Rusia. Totodată, formațiunea a solicitat publicarea integrală a acordului semnat. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, le-a cerut socialiștilor să renunțe la „retorica războinică”. Detalii AICI.

Pe 28 octombrie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins criticile PSRM, precizând că acordul prevede colaborarea în domeniul logisticii și al comunicațiilor, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transferul de cunoștințe și tehnologii, proiecte comune de cercetare și dezvoltare a producției militare, consolidarea capacităților de apărare cibernetică și dezvoltarea tehnologiilor de supraveghere a spațiului aerian. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: